07 Aug. 2018 12:24

Nicolae Forminte: ”Consumăm foarte repede gimnaste şi producem foarte greu”

Distribuie

Nicolae Forminte: 'Consumăm foarte repede gimnaste şi producem foarte greu'. Antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică artistică al României, Nicolae Forminte, a declarat, luni, la întoarcerea în ţară, că medaliile de argint şi bronz câştigate la Campionatele Europene de la Glasgow îl bucură pentru că probabil cu ele a „mai cumpărat puţină linişte şi puţin timp”.

„Mă bucură succesul, mă bucură câştigarea acestor medalii pentru că probabil am mai cumpărat puţină linişte şi puţin timp. În final pot spune că mă bucur că am avut dreptate când am prezentat obiectivele propuse pentru aceste Campionate Europene. Gimnastica românească nu poate să iasă din acest moment cât de repede doresc eu sau opinia publică. Va ieşi atunci când multe lucruri care au creat un sistem se vor reaşeza pe făgaşul normal”, a spus el.

Forminte susţine că România a pierdut în ultimul timp multe gimnaste capabile să câştige medalii doar pentru că acestea nu au reuşit să devină campioane mondiale sau olimpice.

„Consumăm foarte repede gimnaste şi producem foarte greu. La primul eşec fie opinia publică, fie alţi factori le determină pe gimnaste să renunţe. Spun de mulţi ani că acesta este un păcat şi o greşeală majoră. Observ de exemplu la echipa Rusiei cum după 2-3 ani reapar gimnaste care îşi fac treaba. De aceea cred că după ce investeşti 10 ani într-o gimnastă, să renunţi la ea într-un an mi se pare o mare greşeală. E adevărat că nu toate gimnastele pot fi campioane olimpice. Noi le-am pierdut pe acele gimnaste care puteau fi oameni de echipă. Pentru că vârfuri e foarte greu să ai mereu. Junioarele pe care le producem sunt puţine. Dar noi am pierdut multe gimnaste pentru simplul motiv că nu toate au reuşit să iasă campioane mondiale sau olimpice. Eu spun că se nasc în continuare copii care să câştige medalii, dar nu toată lumea care practică gimnastică poate deveni campioană europeană, mondială sau olimpică. Mie la primul mandat ca antrenor mi s-au predat zero gimnaste, iar la cel de-al doilea tot zero gimnaste. Pentru a construi o echipă ai nevoie de timp şi de linişte”, a explicat Nicolae Forminte.

Delegaţia României a obţinut două medalii la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Glasgow, argint la sol şi bronz la sărituri, ambele prin Denisa Golgotă, aflată la prima competiţie majoră de senioare din carieră.

Lotul naţional feminin de gimnastică artistică a revenit, luni, în ţară, alături de delegaţia de canotaj, după participarea la Campionatele Europene de la Glasgow. Sportivii din cele două delegaţii au fost primiţi la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă de secretarul de stat al MTS, Cosmin Butuza, oficiali ai federaţiilor, rude şi prieteni.

Comentarii