27 Oct. 2017 23:30

Rețete cu țelină. Savuroase, hrănitoare și sănătoase

Distribuie

O rădăcinoasă pe care o găsești tot timpul anului și de la care poți folosi și rădăcina și tulpina și frunzele. Aroma sa este inconfundabilă și pe placul tuturor. Se poate consuma crudă, fiartă sau coaptă. Încearcă în acest weekend trei rețete cu țelină.

Supă cremă | VIDEO

Ingrediente: 500 g ţelină rădăcină, o ceapă medie, 1-2 cartofi albi, 50 g unt, 100 g caşcaval, sare, piper, o linguriţă de pudră de ghimbir, 2 l apă

Preparare: se curătă ţelina şi ceapa, se taie bucăţi şi le pun la fiert în apă. Cât timp fierb legumele, se curăţă cartofii şi se taie şi pe ei bucăţi. Când ţelina e fiartă cam pe jumătate, se adaugă cartofii şi se lasă să fiarbă în continuare. Când toate sunt fierte, se pasează cu un mixer vertical sau în blender. Se adăugă untul şi se amestecă puţin pe foc să se topească. Acum se adaugă şi caşcavalul ras. La sfârșit se pune sare, piper şi pudră de ghimbir, după gust.

 

Salată cu maioneză

Ingrediente: o ţelină de 500 g, 3 morcovi potriviţi, 3-4 linguri de maioneză, condimente: sare, piper, pătrunjel tocat, 1 măr acru, zeamă de lămâie, 100 g șuncă.

Preparare: se curăță morcovii, ţelina şi mărul de coajă, se spală bine şi se dau prin răzătoarea mare. Se adaugă condimentele, zeama de lămâie după gust. Rolul lămâii este doar să taie din greutatea maionezei. Acum se adaugăși maioneza, amestecând într-un singur sens. Se taie fâșii șunca și se amestecă în salată. Se poate înlocui cu piept de pui fiert sau prăjit.

 

Tije de ţelină cu sos alb

Ingrediente: un mănunchi de tije de țelină apio, 125 ml de maioneză, 125 ml smântână, 80 g brânză albastră (Gorgonzola, Roquefort, Danablu etc), o linguriţă de praf de usturoi, o lingură pătrunjel proaspăt tocat

Preparare: într-un robot de bucătărie se mixează întâi pătrunjelul cu brânza. Apoi se adaugă smântâna, maioneza şi praful de usturoi. Se omogenizează bine cu o lingură înainte de servire. Tijele se spală, se taie şi se servesc cu sosul de brânză. Poate fi și o granitură pentru aripioare picante.

 

Comentarii