09 Ian. 2018 07:00

Români de care suntem mândri: Constantin Prezan

Distribuie

În anul Centenarului Marii Uniri, Libertatea vă propune să redescoperim românii exponențiali de care am fost sau suntem mândri în fiecare zi.

Astfel, timp de un an, vă prezentăm sub forma grafică, în ziar, sau animată, pe site și facebook, 365 de români esențiali pe care trecutul sau prezentul îi definește drept repere ale României moderne.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul graficianului Viorel Baciu.

 

Constantin Prezan (1861-1943)

A fost unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial.

A luat parte la al Doilea Război Balcanic și la operațiile militare pentru apărarea Marii Uniri.

În anul 1930 i s-a acordat demnitatea onorifică de „Mareșal al României”, ca recunoaștere a meritelor sale.

A avut o serie de demnități politice cum ar fi aceea de senator de drept deținută în perioada postbelică.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române și al Academiei de Științe din România.

A fost condus pe ultimul drum de regele Mihai I și mareșalul Ion Antonescu.

Comentarii