08 Noi. 2016 10:44

Simona Halep își oblojește rănile și fuge cu iubitul Costa peste hotare. Ce staff are în noul sezon

Distribuie

Simona Halep (24 de ani), posesoare a unei averi de 14,5 milioane de dolari, își face bagajele pentru vacanță.

Halep va merge la munte și la mare, la Brașov și la Constanța – unde are în construcție o vilă, dar își va lua iubitul, Costa Sponte, și vor trece împreună granițele României, pentru un sejur de câteva zile într-o stațiune călduroasă. 'Voi alege Bali sau Madive, nu m-am decis încă', a spus Simo.

Sponte-NZ7Y8519.jpg

După ce își va trage sufletul, 'Simo' va pregăti începutul de sezon, care are primul turneu important în intervalul 16-29 ianuarie 2017 – Australian Open. 'Voi rămâne acasă, dar voi face pregătire și în străinătate, în Australia'.

Pentru 2017, Halep a prelungit colaborarea cu Darren Cahill, care o antrenează din 2015, dar va fi consiliată și de Daniel Dobre, în calitate de antrenor secund și de suplinitor al australianului. În continuare, din staff lipsește un psiholog sportiv.

În vacanță, Simona Halep nu are ochi doar pentru Costa Sponte. Abia așteaptă să-și vadă nepoții, mai ales că, recent, fratele său, Nicolae, a devenit tătic: 'Încă nu mi-am văzut nepoții. Nu am ajuns la Constanța'.

Halep și fratele ei, care este mai mare decât Simona cu patru ani, au o relație foarte apropiată, el ajutând-o de multe ori în carieră. După un pariu pierdut, Nicolae este obligat să vină la aeroport și să-i care bagajul Simonei. 'Am stabilit că acela care va ajunge jucător mare îi va căra geanta celuilalt', a dezvăluit Simona, pentru 'Libertatea', în 2013.

Comentarii
Ultimele Video-uri