22 Sep. 2017 23:30

Trei delicii cu prune. Aromate și ușor de făcut

Distribuie

Anul acesta a fost unul roditor pentru pruni. Vom avea țuică și magiun, din plin. Dar din prune poți pregăti și deserturi sauvorase  care se fac rapid și sunt bogate în vitamine și antioxidanți. Încearcă și tu trei delicii cu prune.

 

Clafoutis / VIDEO

 

Ingrediente:  (4 porții) 500 g prune mari, bine coapte, 3 ouă, 4 linguri de zahăr pudră, 4 linguri de făină, 175 ml lapte, unt pentru forma de copt

Preparare: se spală prunele, se rup codițele și se scot sâmburii. Ouăle se bat spumă cu trei linguri de zahăr pudră, apoi se încorporează încet făina și laptele. Se amestecă bine de tot ingredientele până se obține un aluat moale. Se preîncălzește cuptorul la 220° C (sau treapta 7). Se unge cu unt o formă de copt termorezistentă din ceramică sau lut, se așază aluatul în ea, se nivelezează un pic și se pun jumătățile de prună, cât mai aproape una de alta. Se introduce tava în cuptorul încins, pe grătarul din mijloc și se coace prăjitura 30 de minute. Se scoate, se pudrează cu restul de zahăr și se servește călduță.

 

Ștrudel

Ingrediente: un pachet foi de plăcintă, 1 kg prune, 4 linguri zahăr, 120 g pesmet fin, 60 g miez de nucă, 100 g unt, scorțisoară măcinată; zahăr pudră pentru decor

Preparare: se scot sâmburii prunelor, se presară cu două linguri de zahăr și jumătate din cantitatea de pesmet, se adaugă nuca și scorțișoara și se lasă 10 minute. Se rumenește pesmetul rămas cu celelalte două linguri de zahăr. Foile se împart pentru a obține două rulouri. Din două în două foi se ung cu unt topit, se repartizează uniform jumătate din cantitatea de prune (scurse de zeamă), apoi se rulează cu ajutorul unui șervet. Fiecare sul se răsuceste la capeteși se transferă pe foaie de copt apoi se pune în tavă. Se dă la cuptor pentru 30 de minute. Se pudrează cu zahăr pudră imediat ce sunt scoase din cuptor. Se taie reci.

 

Crumble

Ingrediente: 500 g prune, două linguri zahăr, un praf scorțișoară, 200 g făină, 200 g unt, 100 g zahăr, 50 g migdale; unt pentru uns tava
Preparare: se desfac prunele, se scoat sâmburii și se taie felii. Se amestecă prunele cu cele două linguri de zahăr și scortișoară și se pun într-o tavă termorezistentă unsă cu puțin unt. Se amestecă făna cu zahărul și untul la temperatura camerei până se obține un aluat sfărâmicios, ca niste firimituri. Se adaugă migdalele măcinate grosier. Se presară firimiturile de aluat peste prune. Se dă la cuptor până se rumenește ușor deasupra.

Comentarii