15 Iul. 2018 17:45

Uranissima. Previziuni Balanță pentru săptămâna 16 – 22 iulie 2018

Distribuie

Între 15 iulie, după ora 20:31, și 17 iulie, seara, discrete tulburări organice pe fondul unor tulburări neuro-vegetative ori din cauza unei stări psihice de moment alterate de efort fizic, de stres, de epuizare ori de o alimentație dezordonată. În planul universului interior, nativii vor face efortul de a gândi rațional, de a nu exagera, de a evalua corect o împrejurare. Între 17 iulie, după ora 22:43, și zorii zilei de 20 iulie, Luna va traversa zodia Balanței și va accentua starea de bine interior, disponibilitatea spre detașarea de factorii de stres, de împrejurările solicitante sau de persoanele irascibile care le strică cheful de viață. Pe de altă parte, în această perioadă, va funcționa Crucea pe semne Cardinale care îi privește în mod special și care radicalizează niște situații de viață sau niște conflicte deja existente în plan familial, matrimonial, partenerial, profesional și personal. De aceea, în acest răstimp, este bine ca nativii să evite orice decizie majoră care ar putea fi alterată de încleștarea acestui context astral. Din 20 iulie, după ora 04:13, nemulțumiri sau chiar conflicte care pleacă de la bani. Nativii au sentimentul (care nu e de dată recentă) că sunt păcăliți, că cineva nu joacă cinstit cu ei, atunci când vine vorba de un beneficiu material sau bănesc major ce are legătură cu un transfer promis sau cuvenit.

Comentarii