18 Mar. 2018 17:45

Uranissima. Previziuni Berbec pentru săptămâna 19 – 25 martie 2018

Distribuie

Zodia Berbecului va fi tranzitată de patru planete care vor imprima o dinamică specială casei I a acestor nativi. Aceștia se vor simți plini de energie, se vor mobiliza repede, se vor entuziasma ori de câte ori vor fi solicitați să se alăture unui grup de inițiativă pentru că, astfel, cred ei, își vor putea etala un talent, vor putea demonstra nivelul pregătirii lor teoretice sau practice, își vor lărgi orizontul de cunoaștere prin experiențe noi și, în general, își vor dori să trăiască aventuri și situații de viață incitante. Între 19 martie, după ora 03:07, și dimineața zilei de 22 martie, nemulțumiri sau îngrijorări din cauza unor evenimente dezavantajante în plan financiar/salarial. Pe 20 martie, la ora 18:16, Soarele va intra în zodia Berbecului, și astfel va aduce un impuls astral esențial pentru următoarele treizeci de zile cât va dura tranzitul acestui astru prin zodia lor natală. Moment bun pentru recuperare fizică, vindecare și reechilibrare psihică. Între 22 martie, după ora 07:30, și 23 martie, discuții plăcute, vești, informații și schimb de opinii interesant. Posibile scurte deplasări de agrement.

Comentarii