28 Ian. 2018 18:00

Uranissima. Previziuni Fecioară pentru 29 ianuarie – 4 februarie 2018

Distribuie

Între 28 ianuarie, după ora 20:58, și 30 ianuarie, disponibilitate redusă față de chestiunile afective sau cu încărcătură emoțională. Între 30 ianuarie, după ora 20:53, și 1 februarie, seara, axa celor două case ale sănătății va fi solicitată de tranzitul Lunii prin sectorul lucrurilor neștiute, ascunse sau străine de conștiința nativilor și de faza Lunii Pline care va avea loc în ziua de 31 ianuarie și va antrena casa a VI-a a sănătății de fiecare zi sau, într-un alt plan de interpretare, sectorul muncii. Sunt de anticipat stări organice: tulburări de circulație periferică, tulburări ale fiziologiei sistemului nervos central, funcționarea sistemului cardio – vascular, al celui venos și al aparatului loco-motor. Dintr-o altă perspectivă, intrarea planetei, Mercur în zodia Vărsătorului, în ziua de 31 ianuarie, respectiv în casa a VI-a poate chema discuțiile furtunoase, informațiile alarmante, turnurile nebănuite ale evenimentelor care îi vor obliga pe nativi să ia decizii rapide, fără a avea mai multe variante între care să aleagă (situații-limită?). Între 1 februarie, după ora 21:13, și 2 februarie, calm, tenacitate, încăpățânare, fixism, conservatorism.

Comentarii