01 Iul. 2018 17:50

Uranissima. Previziuni Fecioară pentru săptămâna 2-8 iulie 2018

Distribuie

Uranissima. Previziuni Fecioară pentru săptămâna 2-8 iulie 2018

Între 30 iunie, după ora 07:37′, și 2 iulie seara, posibile surprize la locul de muncă de ordin juridic, administrativ sau economic. Schimbările nu doar că vor nemulțumi ci vor strica actualele cadre de muncă așa încât unele Fecioare,ar putea fi puse în situația să se adapteze noilor condiții. Axa celor două case ale sănătății este șubredă, cu un accent astral în plus față de ultimele două săptămâni: vor fi vizate circulația periferică, fiziologia gambelor (osatură, musculatură, ligamente, artere, vene), circulație venoasă, sistem nervos și inimă. Este nevoie de un regim de muncă ponderat și de un mod de viață înțelept, fără excese care să pună organismul la încercare. Între 2 iulie, după ora 20:31′, și 5 iulie dimineața, tendința de a fi, pentru o clipă, înțelegători sau concesivi mai ales în relațiile cu soțul/soția. Asta nu înseamnă slăbiciune și nu presupune iertare necondiționată ci dorința de a tempera spiritele încinse de conflictele și de nemulțumirile mai vechi ori, poate, o răzgândire care îi face să retracteze o afirmație și să renunțe la o atitudine tranșantă în relațiile parteneriale de afaceri, de proiect, de dușmănie, proces. Între 5 iulie, după ora 07:50′, și 6 iulie, încăpățânări sau cramponări de eventualitatea unui câștig material, de obținerea unui avantaj doar că această atitudine se va risipi repede, pe fondul intrării, pe 6 iulie, a planetei Chiron în mișcare aparent retrogradă până pe 8 decembrie a.c.. care va reveni la poziția actuală abia pe 18 februarie 2019, ceea ce va presupune un bun prilej să analizeze și să cântărească atât premisa în discuție cât și strategia lor. În aceste opt luni, multe se vor petrece așa încât, ceea ce pare să fie acum o urgență sau o necesitate, va fi atunci o etapă depășită.

Comentarii