05 Aug. 2018 17:45

Uranissima. Previziuni Gemeni pentru săptămâna 6-12 august 2018

Distribuie

Între 4 și 6 august, în zorii zilei, schimbări bruște ale stării de spirit care survin pe fondul frecventelor modificări ale dispoziției provocate, poate, și de fluctuațiile endocrine. Acest aspect, patronat de Uranus în tranzit prin Taur (casa a XII-a), se va atenua din ziua de 8 august, când această planetă va intra în mișcare aparent retrogradă și va „formata' radical sectorul prieteni/cunoscuți și apropiați până pe 6 martie 2019. Între 6 august, după ora 04:32′, și dimineața zilei de 8 august, Gemenii vor fi în formă: vor fi veseli, simpatici, degajați, eliberați de griji sau, măcar, mai puțin îngândurați și preocupați de relaxare, vacanță și distracție, mai ales că, pe 7 august, planeta Venus va intra în zodia Balanței, respectiv în casa a V-a a petrecerilor, a satisfacțiilor senzoriale și a aventurilor sentimentale. Până pe 6 septembrie a.c., Venus îi va susține cu influxuri utile și generoase pe cei care desfășoară activități de creație sau de interpretare, pe cei care scriu (mai ales scenariști și ziariști). Pe 6 august, Luna Neagră va intra în zodia Vărsătorului și, din această postură, până pe 3 mai 2019, va zdruncina din temelii cele mai multe dintre convingerile, idealurile și scara de valori cu care operează în viața personală sau în activitatea profesională. Primele semne nu vor întârzia să apară chiar în acest răstimp. Între 8 august, după ora 06:18′ și 10 august, dimineața, calcule legate de nevoia de a face economii, de a se „restrânge financiar' ori de a evalua oportunitatea unor cheltuieli și investiții, la care, în cele mai multe cazuri, vor renunța definitiv sau pe care le vor amâna. Din 10 august, după ora 06:18′, Luna va începe să tranziteze casa comunicării, a învățăturii sau a deplasărilor pe distanțe mici și de scurtă durată și va imprima un dinamism special care va atinge apogeul, pe 11 august, prin faza de Lună Nouă în Leu.

Comentarii