28 Ian. 2018 18:00

Uranissima. Previziuni Leu pentru 29 ianuarie – 4 februarie 2018

Distribuie

Între 28 ianuarie, după ora 20:58, și 30 ianuarie, problemele de natură organică le vor abate atenția de la activitățile de rutină. Vor avea senzația că ceva, în organismul lor, nu funcționează normal: ei se pot confrunta cu stări de apatie, somnolență accentuată, oboseală excesivă, dureri în diferite zone ale corpului, anchiloze, alergii, sensibilități deranjante la mirosuri sau gusturi care le „dau stomacul peste cap”. Între 30 ianuarie, după ora 20:53, și 1 februarie, seara, Luna le va oferi suport energetic, fizic sau moral pentru acești nativi care își vor reveni „ ca din senin”. Vor uita de disfuncțiile zilelor trecute și vor aborda viața de fiecare zi cu chef de lucru, cu poftă de viață ba chiar și cu poftă de mâncare. Pe 31 ianuarie, Mercur va intra în zodia Vărsătorului și îi va provoca pe Lei la dialog. Nu chiar toate întâlnirile cu acești nativi combativi vor fi comode. Felul lor de a ataca verbal poate deveni uneori, redutabil, eficient și prin asta, victorios, chiar dacă, pe fond, va avea o pronunțată tendință conflictuală sau intolerantă. Luna Plină în Leu (e momentul lor important din acest an!) va declanșa (prin prezența Soarelui în casa a VII-a), posibile furtuni în viața conjugală și în celelalte tipuri de relații parteneriale. Între 1 februarie, după ora 21:13, și 2 februarie, preocupări obișnuite legate de câștigarea și administrarea banilor.

Comentarii
Ultimele Video-uri