04 Feb. 2018 17:45

Uranissima. Previziuni Leu pentru 5-11 februarie 2018

Distribuie

Între 6 februarie, după ora 05:57, și prima parte a zilei de 8 februarie, conflicte și tensiuni între ei, familie ori între ei și partenerii de viață din cauza unor rude (mai ales părinți, respectiv socri) care intervin în viața lor și cu care nu pot ajunge la nici o înțelegere. Leii vor depune un efort de luciditate pentru a separa adevărul de provocare sau de insinuare în vederea unei decizii corecte. Între 8 februarie, după ora 15:54, și 9 februarie, schimbare a dispoziției interioare; Leii pot găsi clipe de răgaz, de mici satisfacții personale. Pe unii, stresul și situațiile fără ieșire le pot alimenta dorința de a pleca de acasă sau, de la caz la caz, din țară, pentru a trăi altfel și a se rupe de un context conflictual. Tranzitele planetelor personale prin semnul Vărsătorului vor accentua această stare de nemulțumire și, implicit, de refuz și revoltă, sugerându-le uneori, calea de urmat ceea ce va explica posibilele decizii intempestive care vor presupune ruperea unor contracte, renunțarea la colaborări, încetarea unor relații personale, etc. Atenție la angajamentele verbale pe care le pot lua unii, fără să stea prea mult pe gânduri, și pe care vor trebui, mai târziu să le onoreze; de asemeni, e de luat în calcul evoluția stranie, paradoxală a unui proces sau demers în justiție.

Comentarii