20 Mai. 2018 17:45

Uranissima. Previziuni Leu pentru săptămâna 21-27 mai 2018

Distribuie

Între 20 mai, după ora 02:11′ și dimineața zilei de 22 mai, momente de orgoliu personal manifestat în public sau trăit în lăuntrul firii lor. Evoluție imprevizibilă a discuțiilor, tratativelor, negocierilor, întâlnirilor menite să împace părțile; reacții bruște, dure care nu rezolvă chestiunea de fond dar care stârnesc sau sporesc antipatia și revolta celor implicați. Crize de vanitate în spațiul conjugal. Pe 21 mai, Soarele va intra în zodia Gemenilor: va începe o perioadă în care nativii se vor întâlni, mai frecvent decât au făcut-o până acum, cu o seamă de cunoscuți; dialoguri cu prietenii, uneori, utile, alteori, doar relaxante. Între 22 mai, după ora 05:03′, și dimineața zilei de 24 mai, probleme curente bănești dar și îngrijorări cu privire la viitorul lor salarial ori chiar înștiințări care nemulțumesc. Între 24 mai, după ora 09:52′, și 25 mai, intuiții, mici descoperiri utile în relația lor cu partenerii de orice fel. Nota generală a săptămânii o va da Crucea pe semne Fixe care va influența în mod direct casele IV, VII și X prin radicalismul și profunzimea unor situații, reacții sau trăiri care îl vor pune pe câte un Leu în situația de a lua decizii incomode.

Comentarii