25 Mar. 2018 17:45

Uranissima. Previziuni Vărsător pentru săptămâna 26 martie – 1 aprilie 2018

Distribuie

Între 24 martie, după ora 10:53, și 26 martie, regimul muncii va fi grevat de îngrijorări și zvonuri cu privire la restructurările ce i-ar putea afecta profesional sau salarial. În planul sănătății, tranzitele momentului indică o slăbiciune organică la nivelul aparatului digestiv și al pancreasului. O atenționare specială pentru femeile care alăptează și care ar putea fi nevoite să recurgă la soluții alternative alăptării naturale. Deopotrivă, va fi vizat sistemul osos, articulațiile, aparatul locomotor, mai ales din perspectiva unor boli cronice. Psihicul nativilor i-ar putea face pe cei în vârstă să caute izolarea, singurătatea sau să se dedice activităților care presupun studiu, lectură, meditație, calcul matematic. Mercur, care tranzitează casa a III-a a comunicării, va intra în mișcare aparent retrogradă, până pe 16 aprilie, și va pune piedici în calea unei exprimări corecte: pronunție sau ortografiere incorectă, calcule eronate, ceea ce, în cazul unor examene sau teste, reprezintă un factor de risc: nativii ar putea fi depunctați, ar putea rata o probă, etc. Între 26 martie, după ora 13:45, și 28 martie, atitudine tranșantă în relațiile parteneriale. Între 28 martie, după ora 16:31, și 30 martie, Vărsătorii vor avea de dus o luptă cu ei înșiși, împărțiți între dorința de a face o achiziție și nevoia de a face economie. Încercări fanteziste de a face rost de bani. Din 30 martie, după ora 19:52, interes pentru universul culturii, filosofiei, cunoașterii, îmbogățirii prin studiu sau prin exercițiu practic (participarea la cursuri de inițiere). Ca notă generală a săptămânii, se menține riscul de incidente sau conflicte pe parcursul unor deplasări dar și al ratării unor plecări din grabă și neatenție (verificați ora, ziua, locul, numărul cursei, locul de îmbarcare, etc.).

Comentarii
Ultimele Video-uri