01 Ian. 1970 00:00

Video | Câştigau trei milioane de euro la un singur transport de cocaină

Distribuie

Constantin Nadolu (42 de ani) şi Cătălin Iosef (42 de ani), românii arestaţi după ce ani la rând au adus zeci de tone de cocaină din Ecuador în Europa, trasportau marfa la cumpărători cu bolizi de lux.

Agenţii antidrod români de la „Crimă Organizată” i-au filat pe cei doi în momentul în care aceştia măsurau cu o riglă pungile cu droguri pentru a vedea dacă pot încăpea intr-un locaş ferit ochiului al unui autotturism de teren. Cu acesta, narcotraficanţii urmau să ducă marfa care ajungea în containere, cu vapoarele din America de Sud, în vestul Europei. Poliţiştii spun că la un singur trasport traficanţii puteau câştiga şi trei milioane de euro. „Din Ecuador, kilogramul de drog pleacă cu preţuri între 2000 şi 5000 de euro. Pe piaţa din Europa se dă en-gros cu 20.000-30.000 de euro kilogramul. Dacă ei aduceau 400 de kilograme, un sfert, adică vreo sută, le reveneau lor. Dacă o dădeau cu 30.000, le ieşeau trei milioane de euro.”, ne-a declarat un ofiţer sub acoperire.

Între timp, anchetatorii încearcă să afle dacă între traficanţii, ce colaborau cu cartelurile columbiene de droguri, şi Vasile Cojan, un alt dealer român de stupefiante arestat anul trecut, există vreo legătură. Cojan, patron al unei firme de transport internaţional, a ajuns pe mâna ofiţerilor antidrog după ce s-a descoperit că acesta făcea trafic cu herionă adusă din Turcia. (Remus Vlad, Cristian Burcioiu)

Comentarii