15 Apr. 2018 21:00

Ami, de la XXL la XXS. „Am o problemă în găsirea hainelor pe măsura mea”

Distribuie

La 1,53 metri înălțime, cântăreața Ami s-a împăcat târziu cu gândul că nu o să mai crească. Din cauza staturii și a numărului mic de kilograme, artista a fost nevoită de multe ori să-și cumpere haine care nu erau deloc pe mpsura ei.  Ami a trecut de la XXL la XXS cu ajutorul croitoreselor.

Dacă acum își poate face atât piese vestimentare cât și pantofi la comandă, în adolescență suferea enorm pentru că reușea extrem de greu să-și cumpere haine pe măsura ei. De cele mai multe ori, Ami intra în magazinele pentru copii pentru a găsi mărimi mici. „Cu greutatea nu am avut neapărat un complex. La un moment dat mi s-a părut mie că vezi doamne sunt mai plinuță, dar era vorba fix de mers la sală și de tonifiat, despre asta era vorba. Lucrurile astea le înveți în adolescență, în timp, vezi exact cum funcționează organismul și după aceea mergi mai departe', ne-a povestit Ami, completând că acest complex l-a dezvoltat în primii ani de școală, când abia se putea observa într-un grup de copii.  „În copilărie eram complexată de înălțime pentru că nu înțelegeam de ce colegii mei sunt mult mai înalți decât mine și așa mai departe. Mă confruntam cu tot felul de situații de genul, dar în timpul maturizării mele mi-am dat seama pe propria piele că nu m-a încurcat cu absolut nimic înălțimea sau felul în care arăt: că sunt mică, că sunt slabă, că sunt grasă, că am părul nu știu cum sau nasul, ochii. Toate astea nu m-au împiedicat cu absolut nimic să realizez ceea ce îmi doresc și am trecut peste lucrul ăsta fără să fac mult efort sau să merg la psiholog cum probabil mulți în situația asta fac lucrul ăsta'.

Comentarii