09 Apr. 2018 19:00

Video EXCLUSIV/ Cât de des merg vedetele la saloanele de înfrumusețare

Distribuie

Cât de des merg vedetele la saloanele de înfrumusețare? Ei bine, artistele autohtone nu au ascuns câte minute alocă îmbunătățirii imaginii lor. 

Artistele din generația mai tânără și-au făcut un obicei de a ajunge, săptămânal, în timp ce colegele lor mai în vârstă le evită și din cauza timpului pe care nu-l au la dispoziție.

Maria Constantin ține mult la imaginea sa

Cântăreața de muzică populară a mărturisit că în ciuda programului încărcat, își face timp să ajungă și la salon. Pentru că, spune aceasta, ține mult la imaginea ei:

Țin mult la imaginea mea, trebuie să venim și la salon. Imaginea contează la un artist. Destul de puțin, nu prea am timp, între evenimente, conservator..sunt mai mereu pe drumuri. Încerc să le aranjez pe toate'.

'Extensiile' i-au dat programul peste cap

Fie că are sau nu are timp, Diana Dumitrescu este nevoită să meargă ecl puțin o dată pe săptămână, la coafor. Motivul? Actrița și-a pus extensii și îi este foarte greu să le întrețină.

'Merg cam o dată pe săptămână, chiar de două ori, de când mi-am pus extensiile. Mi-e foarte greu să mă spăl acasă, e foarte mult păr', spune aceasta.

Preferă să-și facă 'ritualul' de acasă

E tânără, frumoasă dar, cu toate acestea, nu face parte din categoria artistelor care iau cu asalt saloanele de înfrumusețare. Majda preferă să se aranjeze singură, la ea acasă!

'Nu merg foarte des. Îmi fac ritualul meu de acasă. Nu-mi ia foarte mult timp. Mă las cum m-a făcut mama natură și-mi îmbunătățesc anumite lucruri, cu un ruj, un tuș. Dar manichiura, pedichiura le fac la salon, în niciun caz acasă', a mărturisit Majda.

Iese din casă doar cu fond de ten și cu rimel

Cu o vechime în branșa sa, Maria Buză știe cât de importantp este imaginea unui artist. A simăți pe propria-i piele cum e să fie aranjată de profesioniști și cum e să se machieze singură acasă, lucru pe care-l face destul de des.

'Aloc foarte puțin timp. E importantă baza, fondul de ten. Am doar fond de ten și puțin rimel. Nu am reușit să mă aranjez. Dacă aș putea să mă dau doar cu cremă, să ies afară și să mă bucur de mine, ar fi perfect. Doar că oamenii stau și fac diferența. Când apari la tv și ți se aplică un machiaj profesionist se cunoaște. Toată lumea îmi spune că sunt mai frumoasă la televizor. După care realizez ce mi se spune'.

Nu ajunge deloc la salon!

Actrița Rodica Mandache, în vârstă de 75 de ani, nu calcă pe la saloanele de înfrumusețare. Aceasta și-ar dori să meargă, doar că, spune ea, timpul nu-i permite:

'Nu merg deloc. Aș vrea să merg, cred că m-aș simți bine dacă m-aș duce și aș vedea niște schimbări, dar nu e timp'.

 

Comentarii