01 Aug. 2017 23:30

VIDEO EXCLUSIV/ Ce planuri avea Marina Scupra înainte să moară. Pregătea lansarea unui material discografic!

Distribuie

Artista a fost înmormântată ieri, iar la tristul eveniment nu au putut ajunge prea mulți foști colegi de scenă de-ai artistei. Ce planuri avea Marina Scupra înainte să moară? Soțul acesteia, Claudiu Pițigoi, a anunțat că va face tot posibilul ca demersul regretatei artiste să devină realitate.

Înmormântarea Marinei Scupra a fost una destul de discretă, cum de altfel a fost și viața regretatei artiste. La biserica unde s-a ținut slujba, iar apoi la cimitir, au fost doar apropiați de-ai familiei și fosta colegă de scenă a acesteia, Carmen Rădulescu. Aceasta a dezvăluit că vorbise pentru ultima oară cu Marina Scupra în urmă cu aproximativ două luni, când deja aceasta fusese diagnosticată cu acea tumoră agresivă, care i-a fost fatală.

'Avea în plan să scoată un material discografic, primele trei piese erau pregătite. Claudiu a spus că va continua ce a început Marina, iar aceste trei piese, compoziții proprii, vor ieși pe piață, indiferent că le va cânta altcineva.  Nu am știut nimic despre boala ei, am vorbit cu ea, era veselă, deși aflase de această boală, dar nu a spus nimănui. A sperat până în ultima clipă că se va poate face ceva', a declarat Carmen Rădulescu.

La rându-i, Claudiu Pițigoi, soțul artistei, a spus că va face tot posibilul ca visul Marinei Scupra să devină realitate. Acesta nu a ascuns nici faptul că artista avea o mare mâhnire, întrucât fusese oarecum uitată și piesele sale nu mai erau promovate.

'Se gândea, la sfârșit de ianuarie, început de februarie, să scoată un material discografic. Începuse să-și selecteze textele, să vadă despre ce e vorba. Versurile îi aparțineau. Din păcate, demersul ăsta nu a ajuns la bun sfârșit. Ajutați-i pe artiști să intre în casele oamenilor, mergeți și căutați-i la spectacole, nu-i uitați. Pentru ea, a fost o mare mâhnire. Marina nu s-a dus niciodată să bată la ușa vreunei televiziuni, să spună eu sunt Marina și încă mai exist. Acum ea nu mai e. Am să încerc ca acel material să apară, deja mă gândesc la Mirabela, și la care pot fi pârghiile, mijloacele ca într-o anumită zi să devină realitate', a spus Claudiu Pițigoi, soțul regretatei artiste.

I-a șters lacrimile înainte să moară

Soțul regretatei artiste a vorbit și despre ultimele secunde din viața acesteia. Deși era în comă, Marina Scupra a apucat să-și ia rămas bun de la el printr-un gest răvășitor. 'Ultima ei secundă a fost o strângere de mână, a apucat să facă asta. Avea lacrimi pe care i le-am șters, a murit la mine în brațe', a spus Claudiu Pițigoi. Acesta a adăugat că Marina nu mai fusese la un control medical de trei ani de zile și că din momentul în care și-a aflat diagnosticul a fost extrem de ascultătoare.

'A fost optimistă, determinată, hotărâtă să lupte cu tot ce presupune. Deși a fost un copil mare, mai rebel, de când a aflat diagnosticul a fost extrem de ascultătoare, indiferent de ce i s-a recomandat, ca terapie, tratament. A ascultat fără să comenteze. Trecând de vârsta de 40 de ani, când medicii recomonadă un control cel puțin la un an, ea nu făcuse în ultimii trei ani niciunul. Poate dacă ar fi făcut, medicii ar fi descoperit parametrii anormali, și tumora din fază incipientă. Vă îndemn să mergeți la control, organismul fetelor are anumite particularități. Nu considerați că ați pierdut o zi pentru un set de investigaâii. La ea ziua în care a spus au mă doare a coincis cu prima zi de investigații'.

 

 

Comentarii