17 Iul. 2018 12:00

VIDEO EXCLUSIV/ Cum face față gravida Ela Crăciun căldurii: “Îmi fac și 3-4-5 dușuri pe zi!”

Distribuie

Ela Crăciun este o gravidă energică, drept urmare pe lângă emisiunea de la Antena 3 și cea de la radio Itsy Bitsy, reușește să mai ajungă și la câte un eveniment monden. Singurul inconvenient este căldura, pe care o combate cu multe dușuri pe zi.

 

Ela Crăciun este la curent cu noile tratamente nonchirurgicale, dar cu efect de lifting și remodelare, la a căror lansare a fost prezentă. Ca orice femeie, prezentatoarea TV este preocupată să arate și să se simtă bine. Și cum sarcina nu îi dă bătăi de cap, prezentatoarea TV reușește să facă tot ce își propune.

Nu e ușor să ai o sarcină avansată pe timpul verii, mai ales când gradele urcă destul de mult în termometre.

Până acum mi-a fost foarte bine, deci vremea asta  a fost așa pe sufletul meu, nu îmi plăcea foarte tare, dar mă simțeam bine. Acum, de câteva zile, de când a venit căldura, o simt, ajung să îmi fac și 3-4-5 dușuri pe zi', a declarat, pentru Libertatea, Ela Crăciun.

Ela Crăciun se străduiește să mănânce sănătos

Ea mai are de așteptat 3 luni până își va cunoaște bebelușul. Până acum a luat în greutate 5 kilograme și jumătate. Destul de bine, însă din experiența celorlalți 2 copii, spun că ultima lună este o lună critică, așa că probabil în ultima lună o să mă închid în casă să nu am nimic pe lângă mine care să îmi atragă atenția și să nu cedez', ne-a mărturisit ea. Este adepta unui stil de viață sănătoasă, dar recunoaște că își satisface poftele de dulce.

Încerc să am o dietă echilibrată, și fructe și legume, mai puține paste, pâine, am și eu o problemă cu dulciurile, dar trebuie să mănânc mâncare sănătoasă și în 90 la sută din timp, dacă scădem dulciurile, reușesc să fac lucrul acesta', a precizat Ela Crăciun.

Nu s-au pus de acord asupra numelui bebelușului

Chiar dacă mai sunt 3 luni până la venirea pe lume a celui mai nou membru al familiei, negocierile legate de nume sunt în toi. Și asta pentru că fiecare are o variantă și o consideră potrivită pentru bebeluș. Rămâne de văzut cine va avea câștig de cauză. Nașii sunt aleși pentru că sunt nașii noștri, la nume nu ne punem încă de acord. Alesia a spus că Alex mi-a pus mie numele, deci eu sunt sora mai mare acum și trebuie să îi pun eu bebelușului numele, eu vreau ceva, soțului nu îi place, uite așa suntem 4 persoane care trebuie să aleagă un singur nume și încă nu știm ce nume o să alegem. Sunt convinsă că până la final va avea și bebelușul un nume', ne-a spus amuzată vedeta Antenei 3.

Petrece vacanța în Grecia

Peste câteva zile, Ela Crăciun alături de cei doi copii și de soț vor pleca în Thassos în concediu. În Grecia o să plecăm 10 zile, plecăm cu mașina, am luat așa cam pe ultima sută de metri vacanța aceasta. Am renunțat la insule exotice, dar sunt convinsă că o să fie foarte frumos.Legat de drum nu am emoții, sunt convinsă că o să fie ok, nu o să mergem 9 ore întruna, mai facem pauză, ne mai oprim', ne-a spus ea.

Aflată la a treia sarcină, Ela Crăciun este mult mai relaxată. Drept urmare, planul ei este de a nu face pauză pe micul ecran. Nu vreau concediu prenatal, îmi filmez emisiunile în avans, măcar 2-3 să am și nu mă opresc nici măcar o săptămână. Dacă Dumnezeu mă ajută și totul e ok, eu sunt sănătoasă, bebelușul va fi sănătos, de data aceasta nu avem concediu de maternitate. Lucrăm nonstop', a declarat, pentru Libertatea, Ela Crăciun.

 

Comentarii