23 Iul. 2018 15:00

Fiul Geaninei Ilieș își schimbă anual pasiunile

Distribuie

După ce ani la rând își ducea mama în parcuri și o punea pe postul de portar, Patrick a lăsat fotbalul în favoarea jocurilor pe calculator. Fiul Geaninei Ilieș își schimbă anual pasiunile spre amuzamentul mamei sale.

Fosta prezentatoare TV a învățat cu ajutorul fiului ei că este multi talentată și, de la fotbalistă, a trecut la regizoare sau cameraman. „Nu mai sunt fotbalistă, acum sunt regizor, filmăm, facem regii prin casă. El este mare actor și imită foarte mult și foarte bine actorii de la noi. Mi-a zis deocamdată să nu-l pun pe Instagram, că încă nu e pregătit 100%, să-l mai las să învețe. Să vedem cât îl ține. Până la anul mai încearcă câteva job-uri. Este și indicat să lăsăm copiii liberi în natură pentru că deja sunt acaparați de toată tehnologia asta și gadgeturi și eu chiar mă bucur când se fac excursii de genul ăsta. Pe lânga partea asta cu jocurile și-a descoperit și alte talente. Îi place foarte mult teatrul, însă jocurile sunt jocuri. Însă avem anumite ore și când ne jucăm', ne-a povestit Geanina Ilieș, care se bucură de fiecare dată când își descoperă o pasiune nouă și stă mai puțin pe tabletă și telefon. „El nu e cu telefoanele, e cu jocurile. E gamer. L-am întrebat zilele trecute, că știi că anul trecut voia să se facă președinte, iar anul ăsta vrea să se facă gamer, ce face toată ziua și mi-a zis că se joacă. Mi-a povestit că poate câștiga bani din asta și l-am întrebat cam cât și mi-a zis că 200 de euro, are 200 de euro pe lună. L-am liniștit că pe la 20-30 de ani acești 200 de euro nu o să-i ajungă', a mai spus Ilieș.

Comentarii