06 Aug. 2018 14:00

VIDEO/ Raluca Bădulescu nu a învățat croitorie. “Când vine vorba de ace și ață, sunt antitalent”

Distribuie

Raluca Bădulescu nu a învățat croitorie, deși e designer vestimentar și a petrecut ani buni în atelierele și în compania altor colegi de breaslă de la care putea fura meserie. Recunoaște, franc, că nu s-a lipit nimic de ea. Când vine vorba de creație, e bună de gură, dar practica o omoară. Adică… are idei și le exprimă, dar altcineva trebuie să le dea viață.

O dată cu apariția ei pe scaunul de jurat la Bravo, ai stil!', Raluca Bădulescu s-a lansat și în afaceri cu haine, mai precis, creează piese vestimentare care o reprezintă și care crede că au impact la public. A început cu tricouri personalizate, apoi a trecut la alt nivel și creează de la costume de baie la rochii de seară. Raluca recunoaște însă că rolul ei în acest business este doar de imagine, ea fiind cea care pozează produsele și le promovează.

Eu mă ocup doar de parte din fața camerelor. Eu sunt doar cu vorba și cu pozatul. Munca grea o fac alții, Monica Vlad, pe care o ador, și Alexandru Raicu. Este incredibil, dar eu nu am nicio tangență cu croitoria. După atâția ani de stat în atelier, după atâția ani alături de Cătălin Botezatu, regele absolut și divin și suprem al modei, după atâția ani petrecuți în atelierele lui, în atelierele Laurei Olteanu, ale Clarei Rotescu și ale altor designeri români, tot nu am învățat să pun ață în ac. Când vine vorba de pus ace sau de lucrat ceva, eu spun că nu vine bine, apoi întreb de ce nu vine bine, unde mai trebuie strâmtat, ce mai trebuie făcut… Sunt antitalent, din acest punct de vedere. Idei am, dar mai departe, trebuie să intre mâna profesioniștilor', a recunoscut Raluca.

Raluca Bădulescu nu se pricepe la croitorie, deși… face modă de când se știe

Chiar dacă nu se pricepe la croit și la cusut și mărturisește că mereu comentează și cere să se facă modificări, într-un final, acceptă părerea persoanelor avizate și se calmează.

Singurul lucru la care nu a vrut să renunțe sub nicio formă a fost ca hainele pe care le creează să fie pentru toate mărimile. Asta, pentru că blonda, care cântărea peste 100 kg înainte să facă operația de mișcorare a stomacului, știe mai bine decât oricine cât de greu le este femeilor mai plinuțe să-și găsească îmbrăcăminte frumoasă. Facem de toate. Avem de la costume de baie la rochii de seară. Ca noutate, în această vară, am făcut costume de baie din două piese și întregi , pentru cine a dorit. Cu pareo, cu pantaloni scurți, cu fuste, cu halate, absolut tot tacâmul și, cel mai important, toate mărimile. Să fim serioși, nimeni nu este perfect, așa că ne-am gândit să lucrăm absolut toate mărimile. Așadar, cine dorește, cine poftește, de la S până la XXL, se poate face orice pe comandă', a mai spus Raluca.

VIDEO: Robert Hanciarec


EXCLUSIV/Gabriel Constantin, primul actor român într-o producție Bollywood, dezvăluie cum se lucrează la filmele indiene. 'Uneori scenariul se rescrie la cameră, iar costumele se cos direct pe actori!'

Comentarii