Povestea Unei Campioane Surpriză. După 55 De Ani Cu Evoluții Modeste în Județeană și Ligile Inferioare, Unirea Urziceni A Câștigat Campionatul în România în 2009: „Echipa Noastră Magică De Lei”

O echipă micuță din Bărăgan, care le-a luat fața celor mai titrate echipe din fotbalul românesc chiar dacă investiseră milioane și milioane de euro. Steaua, Dinamo, Rapid și chiar Poli Timișoara au fost puse la colț de Unirea. Fără salarii de vedetă și fără jucători a căror cotă să explodeze pe site-urile de specialitate, Urziceniul lui Dan Petrescu, unicul „Bursuc” al fotbalului nostru a surprins pe toată lumea. Și a scris o adevărată pagină de istorie, ce cu greu mai poate fi egalată vreodată.

12 ani de la o seară magică

De atunci, din acel iunie 2009, au trecut 12 ani. 12 ani de la o seară de poveste, a unui iunie canicular.

Parcă nu se mai termina ziua. Curgeau apele pe mine de parcă eram într-o chiuvetă imensă. Doar că apa nu era deloc rece, nu mă relaxa deloc. Era fierbinte, clocotitoare. La fel ca și atmosfera din interior”
Narcis Răducan, oficial atunci al clubului ialomițean

Iar atmosfera de acum 12 ani, chiar era fierbinte. Electrizantă! Ceva ce Urziceniul nu mai trăise niciodată. Străzile erau blocate, mii de oameni se buluciseră la stadion ca să intre în arenă, dar doar 7.000 dintre ei au reușit. Ca la Loto 6/49, unde doar șase-s norocoase.

Organizatorii erau depășiți de situație, de moment, dar mai ales de ce urma să se întâmple. Miile de oameni din stradă puneau o presiune uriașă pe cei din club. Nici la Revoluția din ’89, străzile Urziceniului nu au fost vreodată așa de pline.

Oamenii strigau și se împingeau cu toată forța pentru a intra pe stadion, să fie acolo. Puhoiul de lume continua să iasă pe stradă, să fie părtaș la minunea ce urma. Așa că organizatorii au luat decizia să pună lanțuri la propriu, pe porțile de acces. Efectivele jandarmilor ialomițeni s-au dublat și ele. Vacarmul era de nedescris.

Începuturile pe o fostă cazarmă nemţească

Și a început! A început cel mai lung meci de fotbal din istoria Unirii Urziceni. Apropo, să facem o recapitulare a fotbalului care a ajuns în Bărăgan, la mijlocul anilor ’50.

Doar că atunci nu erau profesionişti, ci doar simpli amatori. Iubeau sportul, mișcarea, dar mai ales fotbalul. Nu existau nici salarii, nici patroni miliardari. Făceau totul din plăcere. Evident, nici vorbă de stadion cu o iarbă ca la carte. Dar exista „La Nemţi”, o zonă în jurul unui lac unde se afla o fostă cazarmă nemţească, cu puştani care mai încingeau din când în când câte o miuţă pe străzile prăfuite ale urbei. În 1954 au decis să-şi facă o echipă de fotbal şi să joace împotriva altor echipe, din Ploieşti, Buzău sau Slobozia. Au jucat ani de zile în regiune, ca în 1968 să apară pe prima scenă a eşalonului trei, sub denumirea de Aurora Urziceni.

„Uite-i şi pe ţăranii ăştia, vor să ne bată!”

Scăunaşu, Ghidei sau Digeană, vedetele echipei au dus-o pe Aurora în Divizia C, dar au picat imediat. Motivul era unul incredibil, ținând cont că vorbim de mijlocul anilor ’50, dar jucătorii aduși din București să pună umărul la creșterea echipei, vindeau meciurile!

S-au întors în campionatul regional, unde au pus din nou umărul la reconstrucția echipei, iar meciul cu Dinamo din 16-imile Cupei României chiar a fost o nebunie!

Era trupa de aur a dinamoviştilor, cu Lucescu. La pauză era 0-0, cei de la Dinamo chiar vorbeau: «Uite-i şi pe ţăranii ăştia, vor să ne bată!». Ne-au dat două goluri şi ne-au eliminat
Ion Aurel, unul dintre jucătorii de atunci ai echipei

Chiar dacă nu existau salarii, iar de prime nici atât, jucătorii au continuat să muncească și să ducă Urziceniul din nou în C. La victorii primeau saci de porumb, iar la meciurile mai importante răsplata era o friptură babană și-o porție de mici. Rar, extrem de rar, șefii județului îi îmbarau în tren și îi trimiteau la relaxare la Năvodari.

În rest, deplasările de făceau cu camionul primăriei, iar pachetul cu mâncare era format dintr-un codru de pâine și o bucată de salam. Iar după trei ani de muncă în județeană, echipa a revenit din nou în C, doar că sub denumirea de Avântul Urziceni. A fost momentul în care primarul a făcut cadou un autobuz echipei pentru deplasări.

Tâmplari, lăcătuşi, asistenţi medicali sau tehnicieni viticoli

Dacă acum, toți fotbaliștii se concentrează doar la fotbal, pe vremea aia, fotbalul nu era o prioritate. Fiecare jucător avea câte o meserie, din care-și întreținea familia. Erau tâmplari, lăcătuşi, asistenţi medicali, merceologi sau tehnicieni viticoli. Toată lumea muncea! Fără excepție.

În C timp de patru ani au fost rezultate modeste, după care, în sezonul 1979-1980, a trecut sub administrarea uzinei Ferom din localitate, care a preluat şi denumirea echipei. Și de această dată Urziceniul a retrogradat în D, dar după un an a revenit în C. Chiar dacă au fost la un pas să ajungă la „matineu”, echipa n-a promovat. Iar timp de două decenii, echipa se juca de-a promovarea-retrogradarea din C în D.

Totul s-a schimbat în 2002. Practic atunci a început revoluţia la Urziceni. Jucători buni, bani şi implicare, toată conducerea administrativă a fost schimbată, iar oameni cu putere au preluat frâiele. La sfârşitul sezonului de C a venit primul moment istoric din istoria clubului. Micuța echipă din Bărăgan reuşea să promoveze pentru prima dată în Divizia B. Primul sezon au terminat pe locul 6, apoi pe locul 5 şi în ultimul an pe 2, loc ce i-a dus în prima ligă.

Felix Grigore, director general al celor de la Unirea Urziceni, în prezent director de competiții la FRF își amintește momentul promovării în elită: „A fost nebunie mare în oraş, a ieşit lumea pe străzi, ca la Revoluţie. Eram surpriza campionatului!”.

Cu titlul pe masă și un loc la masa bogaților

Sezonul 2006-2007 l-au terminat pe locul 10, apoi au reuşit să pună mari probleme echipelor de top din campionat. Anul viitor, Unirea a reuşit să termine pe locul 5, la egalitate de puncte cu Rapid şi Dinamo, 61.

Secretul Urziceniului e unul singur, multă seriozitate. Nu se întâmplă la multe echipe ceea ce se întâmpla la noi. Nimeni nu-şi permite să întârzie nici măcar un minut la micul dejun. Este disciplină în tot. La antrenamente nu se înjură, nu se ţipă. Se pregătesc în condiţii moderne. La Urziceni nu există superiori. Toată lumea este egală, toţi se respectă, indiferent de nume!
Gheorghe Babagianu, unul dintre sponsorii echipei

Iar la începutul sezonului 2008-2009, nimeni nu se aştepta ca Unirea Urziceni să ajungă să joace cu titlul pe masă și să prindă un loc la masa bogaților, în Liga Campionilor. Și ne-am întors pe 10 iunie 2009. Vulcanul erupe pe stadion la orice atingere de balon. Miile de oameni din tribune transmit o presiune imensă, dar și în același timp un entuziasm rar întâlnit.

Dan Petrescu fierbe pe margine, Mihai Stoica plânge de emoție. Fără șuturi pe poartă în primele 20 de minute, Szekely s-a trezit șutând în transversală, dar Arlauskis s-a dezmorțit brusc și a respins peste. Bogdan Stancu deschide scorul la Urziceni, iar cei 7.000 de oameni îngheață instant. „Golul a risipit din entuziasm, dar Unirea s-a scuturat, ca pugiliștii înaintea ultimei runde. Au început să preseze”, scria Gazeta Sporturilor.

„Unu, doi… Gata! Iată istoria!”

Liniștea se lăsase peste micuța localitate ialomițeană. Parcă nimeni nu mai era pe stadion, se auzeau doar ghetele cum loveau mingea și fluierul arbitrului. Vulcanul dădea câteva semnale să erupă și-a făcut-o la golul lui Raul Rusescu! Era golul care le aducea campionatul. „E ultima sută de metri, ultimele zece minute, dilatate de accidentări și pauze de hidratare. Să vină titlul! Locul în Europa! Cele două echipe atârnă una de alta ca challengerii. Se numără secundele! Spectatorii s-au ridicat! Unu, doi… Gata! Iată istoria!”, mai scria Gazeta.

După 55 de ani de la înfiinţarea clubului, după sute de meciuri în regiune, în Divizia C, după trei în Liga 2, Unirea reușea să scrie o pagină de istorie. Au muncit din greu şi au fost surpriza Ligii 1 şi au ajuns direct în grupele Ligii Campionilor!

Dar antrenorul echipei, Dan Petrescu, n-avea timp să se bucure prea mult cu jucătorii, cu suporterii, cu localnicii.

Dacă această știre ar fi ultimul lucru pe care ți l-ai aminti? Cum a ajuns Urziceniul să câștige titlul în România în 2009 după 55 de ani de anonimat: „Echipa noastră magică de lei”- PUBLICITATE

„Chelsea de Ialomița” și dueluri de top în Europa

Titlul le-a adus și calificarea în grupele Champions League. Iar pentru o echipă a Urziceniului cu 15.000 de locuitori urmau dueluri cu Sevilla, Stuttgart, Glasgow Rangers, cu 9 puncte și o primăvară europeană în Europa League.

„Chelsea de Ialomița” a scris o filă de istorie, o poveste frumoasă care din păcate… n-a mai ținut mult. La începutul lui 2010, Dan Petrescu părăsește echipa, fiind înlocuit cu Ronny Levy, iar trupa reușește să termine campionatul pe locul 2. Dar noul sezon a însemnat și decăderea.

Echipa a retrogradat în B, cei mai buni jucători au ajuns la Steaua, dar și alte echipe din prima ligă, iar sezonul din Liga 2 era compromis total. Unirea nu a mai depus dosarul de licențiere pentru următorul sezon și s-a retras din toate competițiile.

Așa s-a tras cortina peste o poveste cu tâmplari, lăcătuşi și asistenţi medicali, până la fotbaliști care și-au umplut conturile cu mii de euro pentru performanțele realizate în micuțul oraș la 60 de kilometri depărtare de haosul din București.

„Unirea Valahorum Urziceni,
Te luptă și învinge pentru noi,
Unirea Valahorum Urziceni,
Suntem și vom rămâne lângă voi,
Unirea Valahorum Urziceni,
Echipa noastră magică de lei,
Unirea Valahorum Urziceni,
Jurăm să fim pe viță, fanii tăi!”