„Generația care simte totul”: Despre adolescenții din România și drumul lor către sănătate emoțională

Adolescența este o vârstă a transformărilor, a intensității și a căutării de sine. Dar pentru mulți tineri din România, această perioadă înseamnă și anxietate, depresie, presiune școlară sau lipsa unor adulți disponibili să îi înțeleagă. În urbanul mic și rural, unde consilierul școlar ajunge rareori și serviciile specializate lipsesc, adolescenții rămân adesea invizibili pentru instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale fiind, adesea, singura resursă a tinerilor. Totuși, în aceste comunități, rolul ONG-urilor este cu atât mai important prin crearea unor rețele de sprijin comunitar, prin implementarea unor bune-practici, chiar și cu resurse limitate, dar mai ales prin psiho-educație – atât a adolescenților, cât și a adulților din jurul lor.

Despre vulnerabilitățile acestei generații și soluțiile posibile vorbesc Laura Cireașă, membru FDSC și coordonator În Stare de Bine, program de finanțare pentru ONG-uri, și psihologul Flori-Ana Buzilă, ambasador al apelului În Stare Să Ajut (parte din În Stare de Bine) și vice-președinte al ISTT – Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei. În cadrul apelului dedicat În Stare să Ajut, organizat sub tematica Generația care simte totul, au aplicat peste 200 de ONG-uri care desfășoară proiecte care sprijină sănătatea emoțională a adolescenților din mediul urban mic și rural.

Care este specificul emoțional al perioadei adolescenței? Ce schimbări au loc la nivel psihologic și emoțional în acești ani și de ce este important ca părinții, profesorii și comunitatea să cunoască aceste particularități?

Flori-Ana Buzilă: Adolescența este, poate, cea mai efervescentă etapă din viața unui om. Vorbim despre transformări profunde – biologice, emoționale și relaționale. Este vârsta la care tinerii încep să-și caute identitatea, să testeze limite, să-și dorească independența, dar și să caute conexiune cu cei de vârsta lor. Practic, e un dans permanent între a fi pe cont propriu și a simți că aparții unui grup. 

În această perioadă, părinții simt adesea că nu-și mai recunosc copilul: apar schimbări bruște de dispoziție, nevoia de intimitate, îndepărtarea de familie. Dar toate acestea nu sunt semne de „rebeliune”, ci pași firești ai procesului de maturizare. Pentru ca adolescenții să treacă sănătos prin această etapă, e esențial ca adulții din jur să înțeleagă ce se întâmplă cu ei și să rămână o bază de siguranță – un reper, chiar dacă sunt contestați.

Care sunt cele mai frecvente probleme emoționale cu care se confruntă adolescenții din România în ultimii ani?

F.B.: Din păcate, vedem tot mai des adolescenți copleșiți de anxietate, depresie sau presiunea performanței școlare. Mulți se simt triști frecvent, fără speranță, iar unii ajung chiar la gesturi de auto-vătămare sau la gânduri suicidare. Fenomene precum bullying-ul și cyberbullying-ul le afectează stima de sine și îi pot izola social. Social media adaugă o presiune suplimentară – comparațiile constante, imaginea de perfecțiune promovată online pot genera sentimente de inadecvare. În lipsa unor mecanisme sănătoase de gestionare a emoțiilor, unii adolescenți recurg la consum de alcool sau substanțe. 

Este important de spus că adolescenții din medii defavorizate sunt cu atât mai vulnerabili – nu au acces la psihologi sau educație emoțională, sprijinul comunității e limitat și ajung foarte târziu într-o etapă de intervenție, deci în care să primească sprijin specializat. În plus, se confruntă cu un cumul de factori agravanți: sărăcie, mulți fiind nevoiți să muncească inclusiv pentru a-și sprijini familia. Și mai mulți trăiesc în familii mono-parentale sau în contexte de abuz.

Care sunt principalele probleme identificate de ONG-uri și comunități cu privire la sănătatea emoțională a adolescenților din România?

Laura Cireașă: Adolescenții au o lipsă acută de spații sau programe în care să-și petreacă timpul liber. Aceștia sunt blocați în social media sau – alternativ – singurele spații în care ar avea acces sunt micile baruri din localități, unde se mai strâng și se organizează singuri pentru diverse activități. 

Din punct de vedere al sănătății emoționale, așa cum reiese din proiectele ONG-urilor care au aplicat la apelul În Stare Să Ajut, cea mai mare provocare vine din ne-înțelegerea dintre generații – o senzație că trăim în lumi diferite. Adolescenții de azi își doresc ce voiam și noi la vârsta lor: să fim înțeleși, ascultați, să ni se ia în considerare părerile, să nu mai fim considerați copii. Însă accesul crescut la informații și o schimbare a subiectelor de discuție au făcut ca adolescenții să nu mai găsească înțelegere în adulții sau grupurile din jurul lor. Astfel, se refugiază în alte tipuri de comportamente și de atitudini, ajungând să consume mesaje care le validează numai anumite trăiri. Uneori, acest drum duce la radicalizare, prin manipularea emoțiilor – o problemă la nivel global în cazul adolescenților din ce în ce mai tineri. 

Există statistici recente care arată amploarea problemelor de sănătate emoțională în rândul adolescenților?

L.C.: Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2018 arată că mai puțin de jumătate dintre adolescenții de 15 ani din România sunt mulțumiți de viața lor și că sprijinul perceput din partea părinților și profesorilor scade odată cu vârsta. În România, doar 62% dintre adolescenți locuiesc cu ambii părinți, unul dintre cele mai scăzute procente din Europa. După pandemie, anxietatea și depresia au crescut semnificativ, mai ales în cazul fetelor. Iar utilizarea problematică a rețelelor sociale are o prevalență de 22% – dublu față de media europeană.

Conform raportului ESPAD din 2019, România a înregistrat și un nivel ridicat al consumului de alcool în rândul adolescenților de 15-16 ani: 35% au raportat consum de alcool în ultima lună. În plus, raportul din 2023 al Observatorului European pentru Sisteme și Politici de Sănătate, arată că serviciile de sănătate mintală din România rămân subdezvoltate, iar pandemia a agravat vulnerabilitățile existente în rândul adolescenților. 

Cum își pot da seama părinții că adolescentul lor trece prin dificultăți emoționale? Care sunt semnalele de alarmă?

F.B.: Primul semnal este schimbarea. Dacă adolescentul nu mai e el însuși – se izolează, își pierde interesul pentru activitățile care altădată îi făceau plăcere, e mereu obosit sau iritat, are rezultate școlare în scădere, doarme prea mult sau prea puțin – este momentul să ne punem întrebări. Alte semne de alarmă sunt comportamentele impulsive, consumul de alcool, faptul că spun lucruri care transmit lipsă de sens („nu mai contează”, „nu are rost”). Acestea nu sunt „figuri” – trebuie luate în serios și discutate deschis, iar părinții ar trebui să caute sprijin specializat dacă situația persistă.

În urbanul mic și mediul rural există o lipsă acută de specialiști. Cum pot proiectele ONG-urilor să acopere acest gol?

L.C.: Lipsa de specialiști este una dintre cele mai mari provocări în comunitățile mici. În multe școli, consilierul școlar vine doar câteva ore pe săptămână și are în grijă mai multe unități de învățământ, ceea ce face imposibil un sprijin constant și personalizat pentru fiecare adolescent. Nevoia unui apel special dedicat adolescenților a apărut firesc pentru noi la FDSC, ca răspuns la vulnerabilitatea tot mai accentuată a tinerilor, mai ales din rural și urbanul mic, unde accesul la sprijin emoțional este limitat, iar adolescenții rămân adesea invizibili pentru politicile publice. 

Apelul În Stare Să Ajut – Generația care simte totul pune accent pe sănătatea emoțională și prevenirea riscurilor reale cu care se confruntă adolescenții – bullying, consum de substanțe, trafic de persoane, dependența de social media sau lipsa educației relaționale. ONG-urile pe care le finanțăm aduc specialiști din orașele mari în comunitățile mici, organizează ateliere pe teme relevante și formează cadre didactice și lucrători de tineret din comunitate, astfel încât intervențiile să aibă continuitate și după terminarea proiectului. Este o combinație între expertiză adusă din afară și crearea unei rețele locale de sprijin, care să rămână activă pe termen lung.

Care este rolul comunității (familie, școală, vecini) în a observa și sprijini un adolescent cu dificultăți emoționale, mai ales în zonele unde serviciile specializate lipsesc?

F.B.: Comunitatea este un factor de protecție extrem de important. În locurile unde nu există psihologi sau servicii specializate, o vorbă bună, un profesor atent sau un vecin care observă o schimbare de comportament pot face diferența. Adolescenții nu cresc în vid – au nevoie să simtă că adulții din jur îi văd, îi aud și le validează emoțiile.

Cum reacționează comunitățile mici (părinți, profesori, autorități locale) la proiectele de sănătate emoțională pentru adolescenți? 

L.C.: Din experiența noastră și a proiectelor finanțate prin În Stare să Ajut, în majoritatea cazurilor, reacția este pozitivă. Părinții și profesorii înțeleg că e nevoie de mai mult decât educația formală și sunt dispuși să colaboreze – mai ales că de regulă vorbim despre proiecte propuse de organizații locale, cu legături destul de strânse cu comunitatea. 

Chiar și când ONG-urile din program abordează teme mai sensibile, cum ar fi consumul de droguri, nu am întâlnit o reticență majoră. Sigur, procesul e mai complex când și adulții vin cu propriile lor temeri legate de anumite subiecte, dar deschiderea există.

Cum putem crește reziliența emoțională a adolescenților?

F.B.: Prin relații de încredere cu adulții, prin oportunități de exprimare – sport, artă, voluntariat – și prin modele sănătoase de viață. Adolescenții învață mai mult din ce văd decât din ce li se spune, așa că părinții, profesorii, antrenorii, reprezentanții ONG-urilor au un rol crucial. Reziliența nu înseamnă să nu ai probleme, ci să ai resursele și sprijinul de a le traversa.

Ce resurse ar putea fi puse la dispoziția părinților și profesorilor din urbanul mic și mediul rural pentru a susține adolescenții și a-i înțelege mai bine?

F.B.: Resurse simple, clare, accesibile: broșuri despre sănătatea emoțională, ateliere gratuite în școli, grupuri de suport – inclusiv online –, linii telefonice de tipul Telefonul Copilului. Cursuri sau webinarii care să îi învețe pe adulți cum să gestioneze conflictele cu adolescenții, filme sau spectacole de teatru forum care să deschidă dialogul. 

Și, foarte important: proiecte care să aducă psihologi și consilieri în comunitate, chiar dacă temporar.

Laura, din experiența de la firul ierbii – dacă ar fi să recomanzi o măsură urgentă pentru reducerea decalajului urban–rural în sănătatea emoțională a adolescenților, care ar fi aceea?

L.C.: Aș introduce educația pentru sănătate emoțională în curriculum, la fel cum există educație financiară. Și aș face consilierea școlară funcțională, prezentă zilnic, nu doar formală. Avem deja această instituție pe hârtie – ar trebui doar să o punem și în practică.

*

„În Stare să Ajut” este un apel de proiecte dedicat problematicilor legate de sănătatea emoțională a adolescenților, și face parte din programul În Stare de Bine – unul dintre cele mai mari programe anuale de finanțare privată din România, implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu sprijinul Kaufland.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE