În urmă cu șase săptămâni, Nicolae Guță a devenit tată pentru a 12-a oară, în mare secret. Artistul este tată de băiat și este în culmea fericirii. Bebelușul a primit numele Selim. Partenera lui Nicolae Guță a născut prin cezariană și se simte foarte bine.

„Foarte fericit… pentru mine, copiii au fost și vor fi întotdeauna o binecuvântare de la Dumnezeu. Deja are aproape 6 săptămâni și îl cheamă Selim. A avut nașterea prin cezariană (nr. soția), dar acum este ok. Edan este fericit, spre surprinderea mea, mă așteptam să fie foarte gelos, dar chiar îl iubește și îl adoră… Îmi spune «Tati, mă lași să îl pup pe bebeluș?»”, a mărturisit Nicolae Guță, în cadrul emisiunii „Star News”, pe Antena Stars.

Cine este mama copilului lui Nicolae Guță

Cristina este femeia care l-a făcut tată pentru a 12-a oară pe Nicolae Guță. Cei doi sunt împreună de câțiva ani și mai au băiețel.

„Cristina (nr. este mama copilului). Am un frățior, nou-născut și este băiat! Este băiatul lui, este fratele meu și este cel mai mic membru al familiei! Acum vreo două, trei luni (nr. a venit bebelușul pe lume). A apucat să treacă să îl vadă, dar din păcate nu a putut să stea foarte mult. Este prins cu evenimentele, mai ales cu perioada asta în care a stat foarte mult”, a declarat Nicu, fiul cântărețului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Nicolae Guță se mută la țară

Artistul renunță la viața agitată din București și se mută la țară. În ultima perioadă, Nicolae Guță a dispărut din lumina reflectoarelor și s-a concentrat mai mult pe viața de familie.

„Pentru mine, Bucureștiul este a doua casă, dar ne mutăm la țară… Asta mi-am și dorit, liniște. Probabil că unii dintre fanii mei sau cei care ascultă muzica mea, probabil că s-au întrebat de ce în ultima vreme nu am mai apărut pe niciun post, dar am considerat că pentru mine, pentru familia mea este cea mai importantă liniștea”, a adăugat acesta.

Urmărește-ne pe Google News