De ce este greu de pus în aplicare planul de pace al lui Trump pentru Israel și Palestina
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La scurt timp după aplanarea conflictului Statele Unite-Iran, o altă bombă mediatică explodează în Orientul Mijlociu: planul celor două state, făcut public, marți, de președintele american Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu. El vine ca o continuare a planului economic “prosperitate pentru pace”, evaluat drept un mare eșec în vara anului 2019, când Administrația de la Casa Albă promitea palestinienilor investiții în transport și infrastructură de 50 miliarde dolari, o sumă fabuloasă, ținând cont de nivelul de trai scăzut al palestinienilor, ofertă pe care clasa politică de la Ramallah a respins-o în întregime, pentru că oferta politică îi dezavantaja profund.
Cuprins:
De la bun început, trebuie menționat faptul că Administrația Trump este considerată cea mai prietenoasă administrație pentru Israel de când Statele Unite își asumă rolul de mediator neutru al conflictului din Orientul Mijlociu, și pe care palestinienii o percep ca fiind una dintre cele mai lipsite de fair-play pentru cauza lor.
Neînțelegirile mari dintre americani și palestinieni au început în decembrie 2017, când Donald Trump anunța că va muta ambasada Statelor Unite din Tel Aviv în Ierusalim, proclamând astfel ideea că americanii consideră Ierusalim drept capitala Israelului. Decizia este una care polarizează enorm cele două părți ale conflictului, știut find visul palestinian ca viitorul lor stat să aibă capitala în Ierusalimul de Est, acolo unde se află importante lăcașuri de cult pentru musulmani.
Așa cum își prezintă proiectele, Administrația Trump lasă de înțeles că dorește să intre în istorie drept administrația care aduce pacea între cele două părți ce duc un conflict neîntrerupt de la începutul anilor 1900, rămas până azi nerezolvat. Însă subiectivismul american pentru cauza israeliană este atât de mare, încât sunt slabe șanse ca echipa lui Trump să tranșeze o soluție acceptată de ambele părți.
Ultima încercare serioasă de rezolvare a conflictului a fost în anul 1993, prin semnarea Acordurilor de la Oslo, când palestinienii recunoșteau, pentru prima dată, într-un act oficial, existența statului Israel, ei obținând mai puține la schimb: înființarea unor instituții cu rol executiv și legislativ care urmau să gestioneze tranziția spre autonomie pentru cinci ani, când era preconizat un acord permanent pentru pace.
Israel nu a recunoscut, la acea vreme, Cisiordania și Fâșia Gaza, care formează ceea ce noi numim popular Palestina, drept un stat cu drepturi depline, ci le-a permis palestinienilor doar o formă de autonomie.
Izbucnirea celei de-a doua Intifada palestiniană, în toamna lui 2000, a spulberat orice speranță pentru definitivarea mult așteptatului acord permanent pentru pace.
Ce propune mai exact planul lui Trump
Pentru definitivarea conflictului, este nevoie ca Israel și Palestina să ajungă la o formula de compromis asupra împărțirii teritoritoriilor, iar planul lui Trump, prezentat la cot cu Netanyahu, nu face decât să aducă la lumină doar condițiile israeliene impuse palestinienilor, nu și viceversa.
Există cinci elemente majore care apar în documentul publicat pe site-ul Casei Albe.
1) Israel păstrează o vastă majoritate din orașul Ierusalim drept capitală suverană, iar palestinienii ar avea dreptul să își proclame capitala într-un cartier al Ierusalimului de Est arab, Abu Dis, care este izolat de restul orașului prin zidul de apărare construit de Israel cu Cisiordania, pentru a diminua atacurile teroriste;
2) Refugiații palestinieni nu au drept de întoarcere în casele pierdute în urma războiului arabo-palestinian din 1948-1949;
3) Granițele dintre Israel și Cisiordania sunt reconfigurate;
4) statului Palestina nu i se va permite crearea unei armate pentru propria apărare;
5) alipirea coloniilor evreiești din Cisiordania, considerate ilegale de către comunitatea internațională, așa cum sunt ele poziționate, ar forma mici enclave israeliene în interiorul statului palestinian.
De ce problema refugiaților este una controversată
Problema refugiaților palestinieni a rămas nerezolvată din perioada în care Israel și-a declarat independența ca stat, în anul 1948, o victorie împotriva arabilor care în narativul palestinian este tradusă prin Nabka (Catastrofa).
În acea perioadă, peste 700.000 de palestinieni au trăit o tragedie, și-au părăsit casele aflate pe teritoriul noului stat Israel și au luat calea exilului în mai multe țări din Orientul Mijlociu: Siria, Liban, Iordania.
Urmașii de azi au rămas și ei în exil, trăind în tabere de refugiați, fără a beneficia de cetățenia țărilor care îi găzduiesc, iar unii istorici israelieni susțin că situația lor a rămas nerezolvată în mod intenționat ca să devină un mijloc de presiune din partea țărilor arabe asupra Israelului.
Anul trecut, Donald Trump a lansat ideea că definiția actuală a refugiaților ar trebui schimbată, pe motivul că numărul actual al palestinienilor provenind din familiile refugiate a crescut simțitor.
“Trump a adus în discuție tema refugiaților și le-a spus palestinienilor că definiția refugiatului trebuie schimbată. Sunteți singura comunitate din lumea a cărei definiție îi definește pe refugiați drept oamenii care au plecat și descendenții lor. În prezent, numărul refugiaților este de cinci milioane. Tăiați din definiție “și descendenții lor”. Iar palestinienii au spus nu. În primul rând, nu noi am creat acea definiție, ci Organizația Națiunilor Unite. Tot ONU a creat și UNRWA, o agenție care acordă asistență acestor refugiați. Trump a decis astfel și tăierea fondurilor americane în valoare de 200 milioane dolari dedicate UNRWA”, îmi explica, vara trecută, un important om de afaceri cu dublă cetățenie, americană și palestiniană, Sam Bahour.
Azi vorbim despre mai bine de 7 milioane de palestinieni încadrați în definiția dată de ONU. Una dintre cerințele fierbinți ale palestinienilor a fost să li se acorde dreptul refugiaților de întoarcere în casele pierdute, însă Israel nu poate accepta acest “deal”, pentru că o minoritate arabă atât de mare în rândul populației israeliene are reconfigura raportul etnic, existând riscul ca evreii să devină o minoritate.
În plus, integrarea palestinienilor în societatea israeliană și conviețuirea lor în pace nu ar fi un deziderat ușor de asumat de către un partid politic în Israel.
Planul lui Trump oferă trei posibilități: 1) absorbția lor cu unele limitări în Palestina; 2) integrarea lor în țările gazdă; 3) acceptarea a 5000 de refugiați pe an, timp de zece ani în țările membre ale Organizației de Cooperare Islamică care acceptă să participe la relocarea palestinienilor (sub rezerva acordului acestor țări).
De ce este greu pentru clasa politică palestiniană să accepte oferta lui Trump? Taberele de refugiați au reprezentat, de-a lungul timpului, un mare simbol pentru palestinieni, forma de rezistență cea mai dură față de dominația israeliană. Fiecare tabără de refugiați poartă simbolul unei chei, care se traduce prin dorința lor de întoarcere acasă. De aici, organizația teroristă palestiniană Hamas își recrutează unii simpatizanți și tot de aici izvorăște etosul palestinian.
Fatah, facțiunea politică moderată care conduce Cisordania, este obligată ca din punct de vedere electoral să țină cont și de solicitările venite din această parte a societății.
Ce alte cedări teritoriale ar mai trebui să accepte palestinienii
În schimbul a două enclave din deșertul Negev, lângă granița cu Egiptul, Palestina ar trebui să cedeze întreaga vale a Iordanului, o promisiune pe care Netanyahu a făcut-o electoratului său cu scopul de câștiga alegerile.
Valea Iordanului se întinde de-a lungul marginii estice a Cisiordaniei, marcând granița cu Iordania și este formată atât din centre cu populație palestiniană, precum orașul Ierihon, cât și de așezări israeliene.
Netanyahu invocă argumente de securitate pentru anexarea acestei zone, pentru a se apăra de o ipotetică invazie venită din Iordania, însă pentru palestinieni, asta ar însemna ca viitorul lor stat să fie o enclavă în interiorul Israelului.
O soluție de compromis ar putea înseamna o prezență militară permanent a IDF în Valea Iordaniei, cu acordul Palestinei, fără însă cedarea teritoriului.
Palestina, un stat fără drept la apărare
Planul lui Trump mai dorește ca viitorului stat palestinian să nu i se confere dreptul la apărare.
“Statul Palestina nu va avea dreptul să încheie acorduri militare, de informații sau de securitate cu vreun alt stat sau organizație care ar putea afecta securitatea statului Israel, așa cum este ea stabilită de statul Israel. Statul Palestina nu va putea dezvolta capabilitărți militare sau paramiltare în interiorul sau în afara statului Palestina”, se arată în documentul făcut public de către Casa Albă.
Cu alte cuvinte, toată securitatea zonei ar trebui decisă strict de Israel, iar palestienii nu vor putea avea niciun cuvânt de spus.
Ca reacție la întregul plan, preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a respins, spunând că va fi trimis la “coșul de gunoi al istoriei”, potrivit Agerpres.
Niciun palestinian nu poate accepta un stat independent fără ca Ierusalimul să fie capitală a acestuia, a declarat Abbas. „Este imposibil pentru orice copil, arab sau palestinian, să accepte să nu aibă Ierusalimul drept capitală a unui stat palestinian”.
