Donald Trump

Donald Trump este un miliardar american, vedetă de televiziune, politician și al 45-lea și cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Trump, candidat republican,  a fost ales al 45-lea președinte al Statelor Unite în alegerile din 8 noiembrie 2016, după victoria în fața democratei Hillary Clinton. Trump a preluat oficial mandatul de președinte pe 20 ianuarie 2017, succedându-l pe Barack Obama.  el  a fost atunci cea mai în vârstă persoană care își asumă președinția Statelor Unite, la 70 de ani, fiind apoi detronat de Joe Biden, cel de-al 46-lea preşedinte al SUA . Trump a revenit la Casa Albă, în ianuarie 2025,  la patru ani după ce primul său mandat tumultuos s-a încheiat cu încercarea sa de a anula rezultatele alegerilor pe care le-a pierdut în faţa lui Biden şi cu asaltul asupra Capitoliului SUA de către susţinătorii săi. Trump a fost reales președintele al SUA în noiembrie 2024 după ce a învins-o pe Kamala Harris, devenind astfel și cel de-al 47-lea președinte SUA. Familia lui Donald Trump Donald John Trump s-a născut la 14 iunie 1946, în cartierul Jamaica din districtul Queens, unul dintre cele cinci districte ale orașului New York. Părinții lui Donald, Fred și Mary, au avut cinci copii (3 băieți și 2 fete), din care Donald era al patrulea. Fratele mai mare al lui Donald, Fred Junior, a murit în 1981 la vârsta de 43 de ani din cauza alcoolismului, acest eveniment tragic l-a determinat pe Donald să evite să încerce vreodată consumul de alcool sau să fumeze Donald Trump - Studii Donald Trump a fost înscris la vârsta de 13 ani la Academia Militară din New York (NYMA) din Cornwall, unde el a terminat clasa a opta și a absolvit liceul în 1964. Din august 1964, Trump a urmat cursurile Universității Fordham din Bronx timp de doi ani. Apoi s-a transferat la prestigioasa Școala de Finanțe și Comerț Wharton din cadrul Universității din Pennsylvania, care oferea unele dintre puținele studii imobiliare universitare din SUA Viață personală Trump are cinci copii din trei căsătorii și opt nepoți. În prezent este căsătorit cu Melania Trump. Melania Trump a fost un manechin la Trump Model Management, înainte de căsătoria ei cu Donald Trump. Televiziune În 2003, Trump a devenit producătorul executiv și prezentatorul serialului de tele-realitate Ucenicul (The Apprentice) la televiziunea NBC, în care un grup de concurenți se luptă pentru un post superior de conducere într-una dintre întreprinderile comerciale a lui Trump. În emisiune apare și Nadia Comăneci. Afacerile lui Donald Trump Trump este magnat imobiliar, având numeroase proprietăți, de la cladiri de birouri, resorturi sau cazinouri. Averea lui este estimată de Forbes la 3,1 miliarde de dolari, în martie 2019. Cariera politică a lui Donald Trump Trump a luat în considerare posibilitatea de a candida pentru președinție în 1988, 2004 și 2012, precum și ca guvernator al New York-ului în 2006 și 2014, dar nu a intrat în aceste curse electorale. Donald Trump și-a exprimat prima dată interesul pentru depunerea candidaturii sale în 1987. El a fost considerat ca fiind un potențial candidat la vicepreședinție pentru George H. W. Bush pe listă de candidați din 1988 al Partidului Republican, dar a pierdut în favoarea viitorului vicepreședinte Dan Quayle. La alegerile primare din 2012 ale Partidului Republican, Trump a obținut cu aproximație 17% sau mai puțin în rândul numeroșilor posibili candidați la cursa prezidențială. Pe 16 mai 2011, Trump a anunțat că nu va candida la președinție în alegerile din 2012, spunând totodată că ar fi câștigat dacă ar fi participat Pe 16 iunie 2015, Trump și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii la Trump Tower din New York. Cu aproape 14 milioane de voturi, Trump a depășit recordul absolut pentru obținerea celui mai mare număr de voturi în alegerile primare din istoria Partidului Republican. El a stabilit și recordul pentru cel mai mare număr de voturi obținut contra principalilor pretendenți Trump a câștigat președinția Statelor Unite ale Americii în urma alegerilor prezidențiale din 8 noiembrie 2016, cu 306 voturi electorale (voturi ale reprezentanților Colegiului Electoral) față de Hillary Clinton care a obținut numai 232 voturi. A fost desemnat candidat și la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020, dar a pierdut în faţa democratului Joe Biden. El a candidat din nou și a fost reales președintele al SUA în noiembrie 2024 după ce a învins-o pe democrata Kamala Harris, devenind astfel și cel de-al 47-lea președinte SUA. Vezi toate știrile cu Donald Trump!

Xi Jinping (stânga) și Donald Trump, surprinși în timp ce discută la Arhivele Naționale ale SUA Sursa foto: Getty Images
26 sept.

Donald Trump și Xi Jinping au ajuns la un „consens în opt puncte”. Ce conține, potrivit Beijingului

Donald Trump Sursa foto: Profimedia
26 sept.

Beijingul îi face pe plac lui Trump și este de acord cu termenul „superinteligență”. Președintele SUA susține că țara sa este „cu mult înaintea Chinei”

Președintele polonez Karol Nawrocki (stânga), primit de către Donald Trump la Casa Albă. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Getty Images
26 sept.

Polonezii vor să investească 4 miliarde de euro în baza militară americană permanentă „Fort Trump”

Joe Biden și Donald Trump
Analiză
26 sept.

Economia SUA sub Biden vs Trump, în cifre: inflație, locuri de muncă și datoria publică în cele două mandate

Cameră roșie pregătită la Casa Albă cu ocazia vizitei lui Xi. Liderul chinez și soția sa, găzduiți de Donald și Melania Trump la ceremonia ceaiului Sursa foto: Profimedia
26 sept.

Donald Trump se va duce din nou în China, la invitația lui Xi Jinping: „Vom vorbi mult”

Kimberly Guilfoyle
26 sept.

Cine e Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea care a spus că americanii pot răsturna orice guvern: era să devină nora lui Donald Trump

Ilie Bolojan, plen parlament, 5 mai 2026, moțiune de cenzura
26 sept.

Guvernul Bolojan ar fi fost demis cu ajutorul americanilor, spune ambasadoarea SUA în Grecia: „Putem face asta oricărei țări dorim”

Peng Liyuan
26 sept.

Cum cucerește prima-doamnă a Chinei SUA prin „soft power”. Peng Liyuan a fost soprană

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz, blocat de la începutul operațiunii Epic Fury Foto: Getty Images
25 sept.

Iranul a propus un plan de pace de 7 zile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, iar Xi Jingping a fost de acord cu el. Condițiile puse de Teheran

O fotografie de pe puntea unui distrugător surprinde momentul în care un tun Mk 45 Mod 4, având o țeavă decorată cu stele, trage un proiectil, generând o erupție puternică de fum și foc la bot, cu marea deschisă și cerul înstelat în fundal.
25 sept.

Armata SUA pregătește posibila desfășurare de trupe în Cuba. Ce unități ar putea fi trimise - Document

Xi Jinping (stânga) și Donald Trump Sursa foto: Getty Images
Analiză
25 sept.

Summitul Trump-Xi. Principalele concluzii și ce este „capcana lui Tucidide”, amenințarea voalată formulată de liderul chinez

Xi Jinping și Donald Trump la sosirea președintelui chinez în SUA
25 sept.

Ce „cadou” i-a făcut Xi Jinping lui Donald Trump după cina de stat organizată de președintele SUA la Casa Albă, unde au celebrat „prietenia istorică”

Imaginea îl prezintă pe Donald Trump vorbind la un miting electoral în Butler, Pennsylvania, în fața unei mulțimi de susținători.
25 sept.

Veteranul James Copenhaver, grav rănit în tentativa de asasinare a lui Donald Trump din 2024, a murit. Mesajul transmis de președintele SUA

Administrația Trump a blocat din nou accesul jurnaliștilor de la Politico, CNN și MS NOW la Casa Albă, ignorând ordinul unei instanțe federale. Foto: Getty Images
24 sept.

Casa Albă sfidează ordinul instanței și nu le redă accesul jurnaliștilor cărora le-a interzis să mai participe la evenimente

Galonul de motorină s-a scumpit până la o medie națională de 6,53 dolari în SUA Sursa foto: Profimedia
24 sept.

UE nu vrea ca Donald Trump să interzică exporturile de motorină, așa cum solicită unii republicani înainte de alegerile de la jumătatea mandatului

Un judecător federal din SUA a ordonat administrației Trump să restabilească accesul la Casa Albă pentru jurnaliștii CNN, MS NOW și Politico, considerând că interdicția impusă acestora este, cel mai probabil, neconstituțională. Sursă foto Shutterstock
24 sept.

Jurnaliștii de la CNN, Politico și MS Now au primit din nou acces la Casa Albă, după decizia unui judecător federal

Portavionul american USS Abraham Lincoln (CVN-72) văzut în portul Laem Chabang, lângă orașul Pattaya, pe 3 septembrie 2026.
24 sept.

Mai multe tentative de sinucidere pe portavionul USS Abraham, mândria flotei americane. Reacția Casei Albe

Rusia nu oprește războiul din Ucraina: anunțul făcut de Serghei Lavrov la ONU. Sursă foto: Getty Images.
23 sept.

Lavrov spune că Rusia nu va opri războiul și critică Europa: „Nu avem de gând să facem nicio pauză”

Donald Trump și Xi Jinping stau împreună în fața steagurilor american și chinez, simbolizând relațiile internaționale și diplomația, New York City, 7 octombrie 2025
Analiză
23 sept.

Trei teme vor domina summitul Trump-Xi. La ce se așteaptă puține progrese și unde rămân necunoscute

Președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin merg pe pistă după ce au ajuns la baza comună Elmendorf-Richardson din Anchorage, Alaska, pe 15 august 2025. Putin se află în Alaska la invitația lui Trump, în prima sa vizită într-o țară occidentală de când a ordonat invazia Ucrainei din 2022, care a ucis zeci de mii de oameni.
23 sept.

Trump îl invită pe Putin la summitul G20 de la Miami. Sperăm că va accepta, spune Marco Rubio

Donald Trump, îmbrăcat în costum, în timp ce stă la Biroul Oval, la Casa Albă, și semnează un document, în ianuarie 2025
23 sept.

Donald Trump anunță un port de drone pe acoperișul noii săli de bal de la Casa Albă. Secret Service are deja o bază similară la câțiva pași

Piață din Kiev atacată de ruși Foto: Profimedia
23 sept.

Rusia a bombardat puternic Kievul la câteva ore după întâlnirea dintre Trump și Zelenski: există morți și răniți

Luptător Houthi deschide focul împotriva forțelor pro-guvernamentale. Imagine difuzată de propaganda rebelilor din Yemen Sursa foto: Profimedia
23 sept.

Rebelii Houthi anunță o „linie roșie” și amenință Statele Unite: „În caz contrar le vom considera ținte”

Jensen Huang, șeful Nvidia, cu geacă de piele neagră
23 sept.

Mesajul dur al șefului Nvidia despre apocalipsa AI: motivul ascuns pentru care marile companii cer legi noi

Arhiva foto
23 sept.

Aleksandr Lukașenko nu are destul potasiu pentru Donald Trump: ce face SUA cu 13 milioane de tone de K

Liderul chinez Xi Jinping. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: GettyImages
23 sept.

Gestul diplomatic neobișnuit pe care Donald Trump îl face în premieră pentru liderul chinez Xi Jinping

Nicușor Dan
BREAKING NEWS
23 sept.

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Rusia ar putea ataca o țară vecină: „Trebuie să fim pregătiţi”

Abbas Araghchi Foto: Profimedia
23 sept.

Șeful diplomației iraniene s-a întâlnit la New York cu emisarul lui Donald Trump. Condițiile Teheranului pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Volodimir Zelenski si Donald Trump la New York, la Adunarea Generală a ONU
23 sept.

Ucraina și SUA vor ca războiul cu Rusia să se încheie „înaintea iernii”. Ce au discutat Donald Trump și Volodimir Zelenski la New York

Donald Trump a retras acreditările jurnaliștilor de la CNN, MS NOW și Politico, acuzându-i de difuzarea de „știri false”. Foto: Getty Images
22 sept.

Trump vrea să schimbe termenul „inteligență artificială” și îndeamnă lumea să-i urmeze exemplul: „Vreau să văd dacă am putere”

De ce vrea Donlad Trump Groenlanda și cum a răspuns premierul danez ala cererea președintelui ales american Foto: Profimedia Images
22 sept.

Trump semnează un acord istoric cu Danemarca și Groenlanda pentru securitatea Arcticii, după tensiunile privind insula

Donald Trump, mesaj pentru Vladimir Putin la ONU: „Să încheie războiul”
22 sept.

Donald Trump, mesaj pentru Vladimir Putin la ONU: „Să încheie războiul”. Ce spune despre Iran: „Pot să-l distrug sau să închei un acord”

Donald Trump a retras acreditările jurnaliștilor de la CNN, MS NOW și Politico, acuzându-i de difuzarea de „știri false”. Foto: Getty Images
22 sept.

Trump TV lansat de Casa Albă: „Nu toate evenimentele importante au ajuns la televizorul tău, dar acum este posibil”

Președintele SUA, Donald Trump, în timpul Convenției Republicane de la jumătatea mandatului din 2026, desfășurată la American Airlines Center din Dallas, Texas, pe 10 septembrie 2026. Sursa foto: Profimedia
Analiză
22 sept.

Cum se definesc ideologic cele trei tabere din Partidul Democrat din SUA înaintea alegerilor generale din noiembrie

O replică a „Arcului de triumf” planificat de președintele Donald Trump în capitala SUA
20 sept.

Donald Trump vrea ca Arcul de Triumf gigant din Washington să devină complex militar pentru drone și lunetiști

Donald Trump. Sursă foto: Getty Images
20 sept.

Donald Trump vrea să creeze „Forța AI”, o unitate specială dedicată inteligenței artificiale, care va fi condusă de un „țar”

Mișcarea houthi din Yemen și-a asumat sâmbătă responsabilitatea pentru un atac asupra unor locații „sensibile” din capitala saudită Riad. Sursă foto X/A Tiempo Noticias
19 sept.

Rebelii houthi au revendicat un atac la Riad, capitala Arabiei Saudite: instalații Aramco au fost lovite

Donald Trump. Foto: Hepta
19 sept.

SUA au obținut „controlul permanent asupra securității în Groenlanda”, anunță Donald Trump

Președintele american Donald Trump îmbrăcat în costum închis la culoare și cravată albastră, privind serios în cadrul unei conferințe oficiale.
19 sept.

Donald Trump a promulgat legea care extinde masiv sancțiunile împotriva Rusiei. Vizați: giganții din energie, industria de apărare și „flota fantomă”

Donald Trump a suspendat acreditările de presă pentru CNN, MSNOW și Politico la Casa Albă. Sursă foto: Hepta
19 sept.

Donald Trump a suspendat acreditările de presă pentru CNN, MSNOW și Politico la Casa Albă

Momentul lansării unei rachete dintr-un sistem militar autopropulsat pe un câmp, lăsând în urmă o jerbă masivă de foc și fum alb dens.
18 sept.

Rusia ar pregăti un atac cu rachete sau drone împotriva unei țări NATO, avertizează Polonia

Strasbourg, Parlamentul European. Mark Carney (stânga) dă mâna cu Ursula von der Leyen Sursa foto: Profimedia
17 sept.

De ce a chicotit premierul Canadei la începutul discursului din Parlamentul European: Mark Carney crede că Europa și Canada sunt mai puternice împreună

Președintele SUA, Donald Trump, ccu o șapcă albă pe care scrie SUA, gesticulează, pe 13 septembrie 2026, în Doonbeg, Irland
17 sept.

Donald Trump amenință Europa cu tarife dure, dacă Canada devine membru asociat al Uniunii Europene

Arhiva foto
16 sept.

Banca centrală a SUA majorează dobânda cheie pentru prima dată din 2023. Trump: „O decizie nefericită”

Prețul grâului a scăzut în Portul Constanța, după declarațiile lui Donald Trump despre Rusia și Ucraina. Sursă foto: Getty Images
16 sept.

Prețul grâului a scăzut brusc în Portul Constanța, după declarațiile lui Donald Trump despre Rusia și Ucraina

Camera Reprezentanților din SUA a votat pentru oprirea războiului lui Donald Trump cu Iranul, înainte de alegerile de la mijlocul mandatului. Sursă foto: Envato
16 sept.

Camera Reprezentanților din SUA a votat pentru oprirea războiului lui Donald Trump cu Iranul, înainte de alegerile de la mijlocul mandatului

Colaj cu Donald Trump (stânga) și Vladimir Putin Foto: Profimedia
Analiză
15 sept.

Criza motorinei din SUA îl ajută pe Vladimir Putin: de ce problemele lui Donald Trump joacă în favoarea Moscovei

Donald Trump Jr și soția sa Bettina Anderson Sursa foto: Profimedia
15 sept.

Nunta lui Donald Trump jr este investigată de Congresul SUA. Soția sa recunoaște că a primit un cadou generos de la un oligarh decorat de Vladimir Putin

Donald Trump e de părere că există o conspirație împotriva dezvoltării AI.
15 sept.

Reacția lui Donald Trump la avertismentele privind apocalipsa AI: de ce crede președintele SUA că temerile sunt „false”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski Sursa foto: GettyImages
14 sept.

Volodimir Zelenski, despre încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice: „Ar putea fi primul pas către pace”

22 aprilie 2026, Moscova. Vladimir Putin (stânga) l-a primit la Umar Kremlev (dreapta) cu doar săptămâni înainte de nunta lui Donald Trump Jr. Sursa foto: Profimedia
14 sept.

Un oligarh rus decorat de Vladimir Putin a finanțat nunta fiului cel mare al lui Donald Trump. Este un „prieten personal”

Incendiu la rafinăria din Perm în urma unui atac cu drone. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
14 sept.

Ucraina și Rusia s-au angajat să nu mai atace infrastructurile energetice, spune Donald Trump

Donald Trump și Xi Jinping, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în 2026 la Beijing.
14 sept.

Sam Altman le-ar da premiul Nobel lui Donald Trump și Xi Jinping. Cei doi lideri ignoră avertismentul „apocalipsei AI”