Proiectul poartă denumirea „Dezvoltarea capacităților de producție a energiei verzi pentru autoconsum la Aeroportul Internațional Craiova” și presupune realizarea unui parc fotovoltaic de 2,1 MW, cu o capacitate de stocare de 2,58 MWh.
Valoarea totală a investiției se ridică la 15.646.461,12 lei (inclusiv TVA), iar proiectul urmează să fie depus pentru finanțare în cadrul Fondului pentru Modernizare, în conformitate cu Programul-cheie 9: Eficiența energetică în transporturi.
De asemenea, urmează să fie aprobate atât documentația tehnică, cât și indicatorii tehnico-economici.
Conform referatului de aprobare, sistemul fotovoltaic va fi amplasat în două zone distincte din incinta aeroportului.
Prima locație este situată la capătul vestic al pistei de aterizare/decolare (PDA 26-08), pe un teren cu o suprafață totală de 183.933 m² (CF 231185), din care vor fi folosiți aproximativ 18.000 m², în afara zonei de siguranță și în continuarea parcului fotovoltaic existent, realizat prin proiectul „Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Craiova”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
A doua locație este în zona est-centrală a incintei, la intrarea dinspre DN 65 Craiova – Pitești, unde pe o suprafață de 75.612 m² (CF 253636), aproximativ 7.500 m² vor fi folosiți pentru amplasarea panourilor pe structuri de tip carport (în parcare).
Sistemul va include 3.803 panouri fotovoltaice, fiecare cu o putere de 585 Wp, însumând o capacitate instalată de 2,1 MW, cu un total de 22 invertoare de diferite puteri. Sistemul de stocare a energiei, dimensionat strict pentru această capacitate, va avea 2,58 MWh și nu ia în calcul capacitatea parcului fotovoltaic existent.
Printre beneficiile proiectului se numără: reducerea emisiilor de CO₂ cu aproximativ 1.700,91 de tone anual, atingerea unui grad de autoconsum de 100% din energia produsă (împreună cu sistemul existent), precum și economii energetice estimate la 2.951,62 MWh pe an.
Proiectul va contribui semnificativ la scăderea costurilor operaționale ale aeroportului, asigurând o sursă proprie și regenerabilă de energie.
Energia produsă local va alimenta infrastructura aeroportuară – terminale, sisteme de climatizare, iluminat, echipamente de securitate – reducând astfel dependența de rețeaua națională și protejând aeroportul de fluctuațiile de preț de pe piața energetică.