Cum scapi de panariţiu. Panariţiul poate fi de două tipuri: superficial şi profund.

Panariţiul superficial se găseşte de obicei pe conturul unghiei sau pe pulpa degetului. Panariţiul superficial este o inflamaţie care poate evolua în câteva ore sau în câteva zile şi presupune creşterea în volum a degetului, înroşirea acestuia şi o durere zvâcnitoare. Este mai uşor de tratat cel de la mână, care, de altfel este şi mai frecvent.

Cum scapi de el?

Este nevoie să cureţi locul cu apă oxigentă sau betadină. Apoi, laşi să se usuce sau tapotezi uşor (zona e dureroasă) cu o feşă sterilă. Imediat aplici pudră de baneocin şi pui un pansament steril. Această operaţiune o faci dimineaţa şi seara. În câteva zile infecţia se diminuează, durerea scade şi bucata de carne formată pe conturul unghiei se usucă şi dispare.

Pentru formele profunde, mergi la medicul dermatolog, fiindcă e nevoie de antibiotic sau chiar de mici incizii pentru eliminarea puroiului.

După manichiură sau pedichiură, dezinfectează-te acasă cu apă oxigenată şi aplică, preventiv, baneocin pudră sau unguent. Eventualii microbi vor fi nimiciţi. Evident, dacă ai fost ciupită este cu atât mai necesar. În ziua aceea evită să speli vasele fără mănuşi sau să mergi desculţ.

Câteva remedii de la bunica

  • în faza iniţială a infecţiei ţine degetul cu pricina în oţet de vin, cam 30 de minute, dimineaţa şi seara;
  • pune degetul în apă fierbinte, cât se poate suporta. Repetă operaţia de mai multe ori;
  • pune o frunză de varză bătută cu ciocanul de şniţele. Va trage infecţia.
  • e bună şi o frunză de aloe vera (nu cel obişnuit), care se crestează şi se ţine de dimineaţa până seara pe bubă şi apoi se pune alta.

Citeşte şi: Cum tratezi corect o unghie infectată

Urmărește-ne pe Google News