Lidl și PAW Patrol® fac echipă într-o nouă misiune de a promova o alimentație sănătoasă pentru copii

Comentează
Foto

Începând din iulie 2026, Lidl lansează parteneriatul cu PAW Patrol în România și în alte 29 de țări. Celebrele personaje din serialul animat pentru copii se vor regăsi, în premieră, pe ambalajele produselor marcă proprie Lidl care respectă atât criteriile nutriționale propuse de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cât și standardele stricte de calitate ale companiei.

Ce-ar fi dacă Ryder, Chase și restul echipei PAW Patrol i-ar ajuta pe cei mici să facă alegerile sănătoase de la cumpărături să fie parte din aventură? Tocmai acesta e și scopul precis al parteneriatului cu Lidl. Astfel, începând din iulie 2026, pentru prima oară, retailerul de tip discounter se asociază cu franciza globală PAW Patrol pentru a promova produsele marcă proprie pentru copii, care îndeplinesc atât criteriile nutriționale stabilite de OMS, cât și criteriile suplimentare impuse de Lidl. Lansarea parteneriatului dintre PAW Patrol și Lidl România coincide cu premiera în cinematografe a filmului de vizionat în familie PAW Patrol: The Dinosaur Movie™, care va avea loc în 30 de țări europene.

Produse pe care copiii le iubesc, iar părinții le aleg cu încredere

Formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase pentru cei mici nu este mereu o misiune simplă pentru părinți. De aceea, este esențial să putem oferi la raft produse atractive pentru copii, dar care să fie, în același timp, o alegere pe care părinții să se poată baza. Din aceste nevoi s-a născut și parteneriatul dintre PAW Patrol și Lidl, unde brandingul serialului de desene animate apare exclusiv pe ambalajele produselor marcă proprie Lidl care îndeplinesc atât criteriile nutriționale OMS, cât și criteriile adiționale dezvoltate de Lidl. În acest sens, valorile nutriționale ale produselor alimentare marcă proprie Lidl populare au fost îmbunătățite conform standardelor, iar fructele proaspete sunt incluse și ele în parteneriatul cu PAW Patrol pentru a încuraja copiii să consume o dietă echilibrată.

Sabin Fane, Chief Customer Officer & Board Member al Lidl România, declară că „La Lidl, credem că alegerile alimentare sănătoase nu trebuie să fie un motiv de stres în familie. Prin parteneriatul cu PAW Patrol, facem alimentația conștientă mai prietenoasă și mai distractivă pentru cei mici. Când își regăsesc eroii favoriți pe ambalajele unor produse care respectă criterii nutriționale clare, opțiunile echilibrate vin firesc. Iar pentru părinți, experiența la raft devine mult mai ușoară, fără negocieri sau bătăi de cap.”

Massimo Tortora, Head of Trade & Promotion Lidl Stiftung & Co. KG, adaugă: „Prin colaborarea cu PAW Patrol și alături de Paramount, una dintre cele mai populare francize adresate copiilor, valorificăm farmecul unuia dintre cele mai cunoscute și îndrăgite seriale animate pentru copii din lume pentru a îndruma familiile spre alegeri alimentare conștiente și echilibrate. În acest fel, alimentația sănătoasă devine un joc la care cei mici abia așteaptă să ia parte, iar o simplă vizită la Lidl se transformă într-o misiune distractivă pentru întreaga familie.”

Odată cu parteneriatul cu PAW Patrol, din iulie 2026, produsele marcă proprie destinate copiilor de pe rafturile retailerului vor fi comercializate numai dacă îndeplinesc atât criteriile nutriționale propuse de OMS, cât și criteriile adiționale de calitate impuse de Lidl. Drept urmare, Lidl va aduce în magazine doar produsele pentru copii care îndeplinesc aceste criterii clare. În plus, încă din 2023, Lidl a încetat să mai promoveze către copii produse marcă proprie care nu se aliniază normelor OMS. Prin urmare, parteneriatul cu PAW Patrol este mai mult decât o simplă campanie, ci face ca acest principiu să fie vizibil, cu excepția articolelor specifice de Crăciun, Paște sau Halloween consacrate deja pe piață.

Lidl înțelege provocările părinților și vine cu soluții concrete

Statisticile arată că 25% dintre copiii din Europa sunt supraponderali.¹ Lidl tratează acest subiect cu seriozitate, acționând concret: oferind produse accesibile pentru toată lumea și o comunicare care nu „ține predică”, ci pur și simplu sare în ajutorul familiilor pentru a le ușura viața. Parteneriatul este integrat în strategia generală de sustenabilitate a retailerului numită „Alimentație conștientă”. Se bazează pe modelul nutrițional fundamentat științific Planetary Health Diet, care susține o alimentație benefică atât pentru oameni, cât și pentru planetă.

În România, campania începe pe 30 iulie 2026, iar produsele cu ambalajele PAW Patrol se vor regăsi în magazinele Lidl din țară din data de 6 august, timp de 4 săptămâni. Parteneriatul e menit să promoveze produsele alimentare marcă proprie, precum și o selecție de fructe proaspete cu imaginea eroilor patrupezi PAW Patrol, pentru a inspira copiii și părinții să aleagă produse sănătoase. Informații suplimentare despre campanie pot fi consultate accesând linkul: https://www.lidl.ro/c/prospetime-paw-patrol/s10091055 

¹ Inițiativa europeană de supraveghere a obezității infantile (COSI) a OMS: raport privind a șasea rundă de colectare a datelor, 2022–2024. Copenhaga: Biroul Regional al OMS pentru Europa; 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!