25 comentarii,,Aveam o libertate. Părinții mei se duceau la muncă, eu luam un codru de pâine și plecam la joacă. Mai veneam seara. Ce era mai frumos decât să stai cu copiii, să te joci cu prietenii? Stăteam până târziu, povesteam”, spune un bărbat pe la 70 de ani, când îl întrebăm, într-o zi aproape caniculară de august, în Cișmigiu, cum arătau vacanțele de vară când era copil.
E din Teleorman și a venit la București în perioada studenției. În copilărie, cel mai mult se bucura când putea să joace fotbal cu băieții, de dimineața până seara.
O femeie născută în anii ‘60 povestește că, atunci când era mică, îi plăcea să joace „jocuri copilărești”. Jucăriile le-a păstrat, le are și acum. ,,Una nu am dat”, spune aceasta. Își amintește cu nostalgie de acea perioadă, de verile petrecute în Cișmigiu. ,,Alergam până nu ne ajungea timpul, până nu ne ajungeau picioarele”, spune ea.
La locul de joacă erau câțiva copii supravegheați îndeaproape de bunici sau părinți. Canicula poate fi o explicație pentru care sunt puțini la joacă în parc, dar studiile internaționale arată că oricum cei mici se joacă mai puțin în aer liber decât părinții sau bunicii lor.
Doar 27% dintre copii se joacă în afara casei în mod regulat, au răspuns la un studiu realizat de Organizația internațională Salvați Copiii, față de 71% din generația „baby boomers”, adică cei născuți până în 1970. Mai mult, 1 din 4 copii spune că a fost descurajat să se mai joace afară chiar de părinți sau de vecinii supărați de gălăgie.
Copilăria păstrată în vitrine
Această perioadă pare să mai trăiască în memoria bunicilor noștri. Însă, în București, există un loc care o păstrează aproape în detaliu.
Oracole, abecedare, jucării, etichete, reclame din ziare, cărți, fotografii, toate se află într-o sală de la parterul Muzeului Național de Istorie a României, în cadrul expozițiilor realizate de Asociația Muzeul Jucăriilor.
Cristian Dumitru are aproape 60 de ani și este fondatorul asociației. În aproape cinci decenii, a strâns mii de jucării și încă pe atâtea obiecte din sfera copilăriei, alături de fratele său, Mihai. Multe sunt românești, din perioada comunismului, precum păpușile și figurinele Arădeanca sau oracole cu desene și poezii schitațe pe hârtie îngălbenită. Dar holurile lungi ale muzeului găzduiesc și jocuri și jucării străine, din Germania, Polonia, Japonia.
Într-o discuție cu Libertatea, Cristi a povestit ce înseamnă să ai un hobby care să te ghideze de-a lungul întregii vieți, iar Mihai ne-a făcut turul muzeului.
Cei doi frați au bătut țara-n lung și-n lat, de la târguri de vechituri la muzee, pentru a descoperi noi obiecte pe care să le adauge în colecție. ,,Ne-a plăcut foarte mult să ne plimbăm prin țară, să vedem muzee noi și locuri noi. Am dat de târguri locale, de magazine, de colecționari locali. A fost așa, o călătorie”, povestește Cristi.
„Copilăria” colecției
A început să colecționeze jucării pe la vârsta de 10 ani. ,,Maică-mea ținea bibelouri. Eu, peste bibelourile alea care nu se mai vedeau, aveam mașinuțe, jucării, trenulețe, de toate”, își amintește.
Nu s-a oprit nici în adolescență, prin anii ‘80. Și a continuat și în studenție, chiar și atunci când cei din jur îi spuneau că este momentul să renunțe pentru că a crescut, iar copilăria s-a terminat.
După Revoluție, a început să aibă acces la o gamă mai largă de jucării, întrucât avea prieteni care plecau din țară și lăsau lucruri în urmă. „A fost perioada aceea în care multă lume a plecat pentru un trai mai bun în afară, lăsau case întregi de lucruri și uneori mă mai chemau să mai aleg din jucăriile lor”, spune Cristi.
Ideea de a face un muzeu al jucăriilor i-a venit prin anii ‘90, când s-a hotărât să creeze mai mult decât o colecție privată. „Atunci am plecat pe calea asta a muzeului”, povestește el.
„Vă mulțumesc pentru expoziția mașina timpului”
Ambiția pentru colecționat i-a fost transmisă lui și fraților săi de către tatăl lor. Era electrician de profesie, dar iubea fotografia. „Tatăl nostru a fost pasionat de fotografie, deși era într-o poziție modestă, mai spre electrician. Avea prieteni profesori, pictori, doctori”.
Locuiau într-un apartament mic, în care lucrurile adunate, jucării și aparate de fotografiat, erau la tot pasul. Tatăl lor a fost un om fericit datorită pasiunii pe care o avea, spune Cristi. ,,E un mare merit, consider eu, că ne-a format. Pentru unde stăteam noi, într-un apartament de două camere, cu lucruri înghesuite prin șifoniere, cu aparate și cu jucării în vitrina de bibelouri, chiar avem multe amintiri”.
De la câteva obiecte primite sau cumpărate, Cristi și Mihai au în prezent o colecție de peste 16.000 de jucării.
„Vă mulțumesc pentru această intrare în expoziția mașina timpului”, este una dintre notițele scrise în caietul cu impresii ce se află la ieșirea din expoziție. Cristi spune că în această pasiune pentru a colecționa jucării nu este vorba de jucărie în sine, de felul ei, ci mai mult de amintirea pe care o stârnește pentru cel care o vede. „Nu atât jucăria, cât poate nostalgia copilăriei te îndeamnă să strângi”, spune el.
Copilăria este elementul pe care îl au în comun toate generațiile. Cu totul diferită de cea de acum, cei doi frați le arată copiilor care vizitează Muzeul Jucăriilor cum era să fii ca ei acum mai bine de 50 de ani.