REPORTAJ | Cum a fost noaptea de 1 Mai în Vama Veche. „Vă rugăm să vă îndreptaţi spre locurile de cazare!”, hitul jandarmilor după ora 22.00
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Zeci de maşini flancau intrarea în Vama Veche, vineri seară, cu câteva ore înainte să înceapa tradiționala sărbătoare de 1 Mai la mare. Străduţele, rămase înguste, pe potriva unui sat, în ciuda ciupercăriei imobiliare, semănau leit cu orice stradă din Bucureşti. Adică deveniseră teatre de luptă pentru un loc de parcare.
Terasele deschise, muzica bubuind în boxe, marea, nisipul frământat de diverse modele de pantofi sport şi de labe de câini, totul părea că revine la normalitatea dezinhibată a micuţei staţiuni. Sute de tineri, veniţi în grupuri, începeau să se bucure de aerul de petrecere. Tăcerea aşternută ca praful saharian peste Vamă, în ultimul an, se scutura, în sfârşit.
Fără măşti, dar cu berile în mână, turiştii umpleau promenada dintre plajă şi restaurante. Mulţi, dar paşnici, îmbătaţi mai degrabă de aburii libertăneaşteptată decât de shot-urile Cozonac, de altfel, singura menţiune pascală din registrul festiv al Vămii.
Zădărnicirea combaterii decibelilor
„Noi de-aici nu plecăm, nu plecăm acasă!”, intonau câţiva petrecăreţi curajoşi, când pe la 8, au apărut primele patrule mixte de jandarmi şi poliţişti. Dansurile abia se legau, pe scenele de lemn dintre mese. Muzicanţii abia îşi acordaseră chitarele. Unul dintre ei ataca deja repertoriul Păsării Colibri. Frenezia interpretării i-a făcut atenţi pe jandarmi, care au intrat în local, au spus câteva vorbe legate de fondul sonor şi au plecat.
După descindere, s-a întrerupt „Locuinţa mea de vară e la ţară”, cântec cu atât mai subversiv, cu cât Vama a virat cu trupul, dar nu cu tot sufletul, spre urban. În locul cântecului cu potenţial destabilizator, din boxe s-a auzit romanţa burgheză Lady in Red, a lui Chris de Burgh, cantautor premiat internaţional, cu interpretări adecvate ascultării în cadru organizat din dormitor, nu pe plajă, la adăpotul precar al corturilor.
Ca peştii pe uscat
Pe măsură ce se apropia ora de închidere, 22.00, se înmulţeau şi forţele de ordine pe promenadă. Iar cheful de glume al turiştilor lăsa locul unor preocupări mult mai practice: cum să faci rost de o bere, ceva de băut, orice? Cei care nu veniseră cu berea în portbagaj, de acasă, se zbăteau ca peştii în faţa intransigenţei HoReCa.
Obloanele market-urilor coborau unul câte unul, casierii făceau semne cu mâna la gât, adică „Gata, închidem!”. Ospătarii aşteptau cu o febrilitate nedisimulată ca ultimii clienţi să scurgă ultimele picături din pahare.
Ritmurile s-au stins şi ele, unul câte unul. Prin faţa teraselor, se plimba o maşină de poliţie, din care se auzea o voce de femeie, îndemnând suav la respectarea restricţiilor, „Vă rugăm să vă îndreptaţi spre locurile de cazare!”. Jandarmi cu lanterne căutau pe plajă eventuale dovezi de zădărnicire. Poliţiştii opreau turiştii fără mască sau cu masca sub nas şi le dădeau impulsuri verbale să-şi revizuiască ţinutele.
Nimeni nu a opus rezistenţă. Nimeni nu a protestat. Oamenii s-au îndreptat repejor spre locurile de cazare, care, da, există şi în Vamă. În mai puţin de jumătate de oră, străzile s-au golit, luminile s-au stins, muzicile s-au refugiat în camerele de hotel, petrecerile s-au restrâns la patru pereţi fermi. În întuneric, se auzea sunetul de inimă bătând al valurilor. Din când în când, se desprindeau din umbră uniformele supradimensionate ale jandarmilor, care căutau încă, din pură deformaţie profesională, balene albe fără adeverinţă de vaccinare.
În locul petrecerii până în zori, 1 Mai în Vamă a fost prilej doar pentru o demonstraţie de forţă. Toţi erau oricum puţin luaţi, să-i aresteze ar fi fost redundant.
