Gina Lollobrigida, care a fost una dintre mai mari staruri de la Hollywood în anii 50 și 60, l-a acuzat pe Javier Rigau, care este cu 34 de ani mai tânăr ca ea, că a păcălit-o să semneze un act de căsătorie.

Actrița în vârstă de 89 de ani susține că nu avea nicio idee că urma să se căsătorească, în Barcelona. Mai mult, ea afirmă că ea a fost reprezentată de o altă femeie în timpul ceremoniei care a avut loc în 2010. Ea a aflat despre mariajul ei după ce a citit pe internet un articol peste care a dat din întâmplare.

Ulterior, ea l-a chemat în fața instanței pe fostul ei iubit. În timpul procesului care  durat doi ani, Gina Lollobrigida a afirmat că nu a avut niciodată relații intime cu Javier Rigau și nu a fost să fie de acord să se mărite cu el. “Chiar și când călătoream, dormeam în camere separate și nu am întreținut relații intime cu el. Nu am fost niciodată în locuința sa din Barcelona. El a venit de câteva ori (la Roma – n.r.) să luăm cina”, a afirmat legenda cinematografiei europene.

Instanța din Roma i-a respins însă acuzațiile. Un judecător a decis că nunta din Barcelona este valabilă, iar Rigau, în vârstă de 55 de ani, a fost achitat de toate acuzațiile, inclusiv fraudă și falsificarea documentelor.

Avocații actriței cereau ca acesta să fie condamnat la opt luni de închisoare pentru faptele sale. Aceștia au povestit că actrița s-a gândit la un moment dat să se mărite cu Javier Rigau, însă apoi s-a răzgândit, iar acest lucru l-a provocat pe spaniol să pună totul la cale.

De partea cealaltă, avocații lui Javier Rigau au negat vehement acuzațiile. Aceștia au spus că Rigau are propria avere și că nu are intenția să se bucure de banii actriței. După ce decizia instanței a fost anunțată, avocații actriței au anunțat că vor face apel.

Gina Lollobrigida, o legendă a cinematografiei

Gina Lollobrigida, care era studentă la Academia de Arte Frumoase din Roma în momentul în care a fost remarcată de regizorul italian Vittorio de Sica, în timp ce participa la un concurs de frumuseţe, s-a aflat întotdeauna în umbra Sophiei Loren, deşi mulţi consideră că a fost o femeie mai frumoasă decât aceasta. În anii 50 şi 60, Gina Lollobrigida a fost numită „cea mai frumoasă femeie din lume”.

Gina Lollobridida, cunoscut și sub porecla “La Lollo” şi-a construit o carieră strălucită în Franţa, Italia şi Statele Unite. Ea a jucat alături de unii dintre cei mai renumiţi actori de la Hollywood, precum Humphrey Bogart, Rock Hudson, Burt Lancaster, Tony Curtis şi Frank Sinatra.

Printre cele mai celebre filme ale sale se numără „Solomon şi Sheba”, „Pâine, dragoste şi fantezie” şi „Notre Dame din Paris”.

NorthFoto

Urmărește-ne pe Google News