Andrei Păunescu, care duce mai departe titulatura artistică și spirituală a celei mai puternice mișcări de cultură tânără din Europa anilor 80, a confirmat că Minculescu va participa la maratonul muzical de pe 3 noiembrie, de la Sala Palatului – „Remember Cenaclul Flacăra”.

„Va veni, probabil, și în alte spectacole din toamna asta”, ne-a spus Andrei, pentru care Minculescu a părăsit Voltaj, la începuturile anilor 80, când cei doi au decis să cânte împreună sub titulatura Totuși.

Trupa avea binecuvântarea lui Adrian Păunescu și o avea în componență și pe Ioana Păunescu, sora lui Andrei. Aceea a fost perioada când Cristi și Andrei au făcut celebră melodia „Trenul fără naș”, pe textul marelui poet, piesă care a ajuns și la Iris, o altă formație aflată în Cenaclul Flacăra.

În 1985, Cristi Minculescu a părăsit trupa protejată de Adrian Păunescu și s-a întors la Iris, de unde a plecat însă în 2012, pentru o vreme, iar în vara anului trecut, definitiv.

Cristi Minculescu și Andrei Păunescu, din nou împreună pe scenă

Anul acesta, Andrei Păunescu a reușit să organizeze o mulțime de întâlniri cu publicul, prin spectacole care amintesc de spiritul Cenaclului Flacăra – a ajuns în vreo 30 de orașe din țară, dar și la Roma și Dublin. Iar după spectacolul mare de la Sala Palatului, din noiembrie, urmează alte astfel de evenimente.

Pe 3 noiembrie, alături de Minculescu, pe scena Sălii Palatului vor urca zeci de artiști care au cunoscut celebritatea prin Cenaclul Flacăra – Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Dan Andrei Aldea, Doru Stănculescu, Victor Socaciu, Magda Pușkaș, Emeric Imre, Radu Gheorghe și mulți alții.

Din anul „nașterii” evenimentului, 1973, peste 7 milioane de spectatori au participat la cele 2.000 de întruniri ale Cenaclului Flacăra.


VIDEO/ Kitty Cepraga și-a investit banii într-un scurtmetraj despre emigranți! Vedeta face actorie, regie și este și producător în Italia

Urmărește-ne pe Google News