Când l-a cunoscut pe Mădălin Ionescu, el era prezentator la „Acces direct”, iar ea era reporter. Inițial l-a admirat profesional, iar ulterior s-a îndrăgostit de el. Cristina Șișcanu mărturisește că i-a fost teamă la început să aibă o relație cu prezentatorul, pentru că se gândea la statutul lui.

„Pe Mădălin l-am cunoscut la «Acces direct». Eu eram reporter special și PR-ul emisiunii. M-a fascinat din prima clipă, dar nu am îndrăznit să mă gândesc altfel la el, decât ca la un admirabil profesionist. Avea o uluitoare capacitate de muncă și o creativitate ieșită din comun.

„Relația cu el a fost o explozie, o descătușare din prima clipă”

Mi-am reprimat orice atracție față de el până în clipa în care, după un an și ceva, el mi-a mărturisit ce simte față de mine. A fost un șoc. Rămăsese singur cu fata lui, Ștefania. Toată redacția știa prin ce trece.

Ne anunțase pe toți cu luni bune înainte, dar tot nu am îndrăznit să sper la mai mult. Relația cu el a fost o explozie, o descătușare din prima clipă. Prima piesă pe care mi-a dedicat-o a fost «To the moon and back», a celor de la Savage Garden și, credeți-mă, așa a fost!”, a declarat Cristina Șișcanu, pentru Fanatik.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

La momentul respectiv, speculațiile potrivit cărora Mădălin Ionescu și-ar fi părăsit soția, pe Mihaela Coșerariu, pentru colega lui de la „Acces direct” nu au întârziat să apară. Deși la început ea și-a ascuns sentimentele, Mădălin Ionescu a fost cel care a făcut primul pas către o relație cu ea.

Împreună au o fetiță pe nume Petra, iar Cristina Șișcanu are grijă și cei doi copii ai soțului ei din căsnicia anterioară. Filip, băiatul lui Mădălin Ionescu, are nevoie de îngrijire specială, iar vedeta nu a ezitat să facă acest lucru.

Urmărește-ne pe Google News