Întotdeauna Puya a fost în centrul atenției datorită ocupației pe care o are. Artistul a încercat să își expună cât mai puțin familia, iar oamenii să fie mai mult concentrați pe cariera sa decât viața privată. Recent, rapperul a fost invitat la podcastul lui Cătălin Măruță, unde a povestit și despre familia sa.

Din anul 2011, Puya este căsătorit cu Melinda, iar împreună au trei fetițe: Melissa, Iuliana și Natalia. Puțini știu cu ce se ocupă, de fapt, mama artistului. Ea este profesoară de engleză și deține un centru de pregătire a elevilor pentru susținerea examenului Cambridge. „Are vreo 500 de copii. E un centru care pregătește pentru examenul Cambridge. Da (n.red.: este antreprenoare). Se descurcă foarte bine, mai bine decât mine, chiar”, a povestit Puya, relatează Unica.

Cătălin Măruță a fost curios să afle dacă rapperul va primit această școală moștenire, iar răspunsul său a surprins pe toată lumea: „Păi, știu eu ce să fac cu ea? Cred că găsește pe cineva mai instruit. Eu m-am ferit tot timpul de chestia asta, să fiu domn profesor, deși uneori îți iese fără să vrei. Unii nu vor să fie elevi. Mă feresc mereu să dau sfaturi pentru că mie nu-mi place să le primesc. Câteodată am și pierdut din cauza asta”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„E bine să facem bani, dar și să avem grijă de noi și de familie, să stăm unii cu alții”

În anul 2012, Puya a fost sunat că fratele său a murit în Italia. Artistul a fost șocat, apoi și-a dat seama cât de important este să îți petreci timpul cu cei dragi. La vremea respectivă, el era mereu pe drumuri având o mulțime de concerte și nu avea timp să stea alături de familie.

„E bine să facem bani, dar și să avem grijă de noi și de familie, să stăm unii cu alții. Am început să stau mai mult cu familia. În muzică e greu, dar am încercat să îmbin. Înainte stăteai și în studio, te duceai și la spectacole. (…) Suntem tentați să credem că suntem stăpânii propriului destin, însă realitatea ne arată că nu este așa. E bine să ne bucurăm de lucrurile mici. Eu nu mă uit foarte mult nici în trecut, nici în viitor, mie îmi place prezentul. Să încercăm să nu mai pierdem ocazii, asta ar fi ideea”, a mai spus Puya.

Urmărește-ne pe Google News