„Insula de 1 milion” a început ieri, la Kanal D. Show-ul prezentat de Cosmin Cernat, unde participă 50 de concurenți, va fi difuzat în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 21.00, iar lunea de la ora 20.00. Pentru prima ediție, vedetele de la Kanal D s-au întâlnit și au urmărit show-ul cu sufletul la gură.

Prezentatoarea Andreea Mantea, Raluca Bădulescu de la „Bravo, ai stil”, prezentatoarea de știri Cristina Dorobanțu, dar și Dan Negru s-au numărat printre vedetele care au urmărit primul sezon „Insula de 1 milion”. Pentru Știrile Kanal D, Dan Negru a vorbit despre competiția unde participă 50 de concurenți.

Dan Negru, despre „Insula de 1 milion”: „Cred că e unul dintre cele mai mari premii din istoria televiziunii”

El a fost uimit de marele premiu pus în joc. „Îmi place miza. Mă gândeam la milion, nu? E un milion! Nu e puțin. Cred că e unul dintre cele mai mari premii din istoria televiziunii. Dacă stau bine să mă gândesc… E mult! Un milion de lei cât e în euro? Se duce la 200.000 de euro, adică circa un sfert de milion de euro.

Miza e mare, foarte mare, și asta arată că piața de televiziune din România duduie, dacă toate sectoarele economice ar merge ca piața de televiziune, am fi peste Japonia. Vorbesc serios!”, a spus Dan Negru în direct, la Kanal D.

 

Și Raluca Bădulescu a făcut câteva declarații: „Fiecare dintre concurenți are o brățară de 20.000 de lei. Miza este un milion de lei. Am și trolerul după mine, să merg și eu”, a spus aceasta în spirit de glumă. Direct din Republica Dominicană, exclusiv pentru Libertatea, și prezentatorul show-ului, Cosmin Cernat, a făcut declarații.

„Un astfel de format presupune responsabilitate, disciplină, rigoare”

„Este o oportunitate minunată de a interacționa cu concurenții și de a transmite energia de aici publicului. Eu voi fi ghidul concurenților pe tot parcursul concursului, le voi fi alături, păstrând imparțialitatea de prezentator a show-ului. Un astfel de format presupune responsabilitate, disciplină, rigoare, toți cei implicați în producția acestui reality sunt conștienți de acest lucru”, ne-a spus el.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Și a continuat: „Dincolo de partea de documentare despre concurenți, format, eu am un program foarte minuțios care să mă ajute să îmi mențin energia pe tot parcursul filmărilor, fac sport în fiecare zi, dimineață, mă hidratez corespunzător și sunt sută la sută conectat la energia acestui super show”.

Întrebat despre concurenți, el a avut un mesaj pentru aceștia: „Concurenților curajoși de la Insula de 1 milion le-aș sugera să fie autentici și să prețuiască fiecare moment, chiar dacă vor ajunge în situații extrem de dificile. Cel mai important pentru evoluția lor în concurs va fi să nu mintă, să fie în fața publicului ei înșiși, pentru că măștile cad mereu, mai devreme sau mai târziu”.

Urmărește-ne pe Google News