Daniela Crudu și-a afișat mândră posteriorul la malul mării și a făcut publică imaginea, pe contul de socializare. Reacția fanilor a fost pe măsură. „Să nu te duci în larg”, „Ești bună rău”, „Cea mai sexy”, ay fost câteva dintre comentariile prietenilor virtuali.

Dacă în plan profesional toate îi merg bine, pe plan personal lucrurile stau altfel. De ceva vreme, Daniela a renunțat la ideea unei relații și preferă să stea mai mult singură. Povestea  de iubire dintre Daniela Crudu și Mihai Costea  a avut suișuri și coborâșuri, fiind garnisită cu drame televizate. Când era pe val, olteanul i-a satisfăcut orice capriciu Cruduței. „El avea o relație în paralel cu mine, din luna februarie”, s-a plâns Cruduța, anul trecut, la despărțire, omițând spună că nici ea n-a fost ușă de biserică. Numele fetei a apărut într-un dosar de proxenetism și s-a vorbit că a avut o relație cu afaceristul brașovean Ioan Neculaie.

După ce renunțase la emisiune de dragul lui Nilă și apoi s-a despărțit de el, Cruduța a putut reveni la emisia care a făcut-o celebră. Fericită că este din nou ”păcătoasă”, Daniela a dansat și a râs toată seara, după care a vorbit despre relația care i-a bulversat viața. ”Sunteți familia mea, sunt de 7 ani la Antena 1 și nu îmi vine să cred că am ajuns tot la tine, Dane. Nu înţeleg de ce mi-a venit să renunţ la emisiune. Am avut un iubit, m-a înşelat şi m-a părăsit, dar gata, m-am întors acasă! Deşi mulţi credeau că mă voi împăca pentru că sunt o fire sensibilă, uite că nu m-am împăcat”, a spus Daniela Crudu în urmă cu un an.

Urmărește-ne pe Google News