România nu lipsește de pe lista show-urilor sale de anul viitor „+ – = ÷ x” Mathematics, acesta urmând să concerteze pentru a doua oară pe Arena Națională, pe 24 august 2024. Biletele urmează să fie puse în vânzare în perioada următoare.

Turneul european va începe în Malta, apoi va cânta în Spania, Polonia, Ungaria, Cehia, Lituania sau Croația.

Înainte de a ajunge la București, Ed Sheeran va cânta la Belgrad, în Serbia, apoi pe 24 august pe Arena Națională, ca o săptămână mai târziu să ajungă în Bulgaria, pe stadionul „Vasil Levski”, acesta fiind și ultima țară europeană în care va cânta, în acest turneu, potrivit datelor din acest moment.

În deschiderea show-ului de la București va cânta Calum Scott. Acesta a devenit cunoscut după ce a participat la concursul de talente ITV Britains Got Talent, unde a interpretat versiunea sa a hitului lui Robyn „Dancing on My Own” și a câștigat Golden Buzzer al lui Simon Cowell.

Ed Sheeran, a doua oară la București

Ed Sheeran vine pentru pentru a doua oară în București, după ce în iulie 2019 acesta a concertat tot pe Arena Națională, în fața a peste 50.000 de oameni.

În acest an, artistul britanic a lansat două albume, „Subtract” și „Autumn Variations”, la care a lucrat cu Aaron Dessner, membru al trupei „The National”, ambele ajungând pe locul 1 în întreaga lume.

Din primele informații, biletele pentru acest eveniment vor fi disponibile începând de joi, 26 octombrie, pe www.cts.eventim.ro.

Pe 12 iunie 2024 vine și Coldplay

Trupa britanică Coldplay va concerta la București, pe Arena Națională, pe 12 iunie 2024.

Turneul „Music of the spheres world tour” al formației Coldplay va debuta la Atena, capitala Greciei, pe 8 iunie 2024. Se va încheia pe 30 august 2024, la Dublin, în Irlanda.

Coldplay este o trupă de rock alternativ și piano-rock din Londra, Regatul Unit, fiind printre cele mai cunoscute formații din lume. Trupa Coldplay este formată din Chris Martin (voce), Jon Buckland (chitară), Guy Berryman (bas) şi Will Champion (tobe).

Coldplay și-a cântat primele melodii în 2000. Celebra trupă de muzică rock are peste 60 de milioane de albume vândute.

În perioada celor două concerte din 2024, Arena Națională nu va putea organiza meciuri de fotbal.

Urmărește-ne pe Google News