Ea este Joseline Hernandez, vedeta reality-show-ului Love & Hip Hop. Este personajul cel mai spectaculos şi mai controversat, o artistă descoperită de Stevie J care crede că Joseline are mari şanse să rupă topurile.
Fostă dandatoare exotică şi antrenoare,  Joseline e hotărâtă să nu se oprească şi să nu lase nimic să o oprească până nu ajunge la destinaţie: succesul maxim.
Ca în orice reality-show, Joseline împarte cu fanii sumedenie de experienţe din viaţa personală. Există însă un episod din viaţa ei care nu a fost foarte clar lămurit: cel privind avortul pe care l-ar fi făcut când era însărcinată în 9 săptămâni.

Unul dintre episoadele din această vară s-a terminat cu mărturisirea lui Joseline, care spunea că e gravidă, că tatăl e Stevie J, iar în imagine apărea şi un test de sarcină.
Acum, MediatakeOut publică o imagine horror pe care, la rându-i, Joseline a publicat-o pentru o vreme pe Twitter: imaginea unui făt avortat. Potrivit MediaTakeOut.com, fetusul din imagine are vârsta pe care o avea cel al lui Joseline la momentul la care a făcut avortul. Ideea că Joseline a pus pe Twitter poza cu fătul pe care l-a avortat a provocat stupoare şi indignare.

foto: Facebook, MediaTakeOut

Urmărește-ne pe Google News