Lady Gaga, în vârstă de 30 de ani, a apărut în public, în ultimele zile, fără inelul de logodnă, așa că presa a început să speculeze imediat că ar avea probleme în relație. Acum, informația a fost confirmată. Lady Gaga a fost cea care a recunoscut, prin intermediul unui comunicat de presă, că s-a despărțit de actorul Taylor Kinney.

„Eu şi Taylor am crezut întotdeauna că suntem suflete pereche. La fel ca orice cuplu, am avut urcuşuri şi coborâşuri, iar acum am decis să ne despărţim”, a scris artista pe contul ei de Instagram, potrivit revistei People. Mesajul a fost însoțit de o fotografie alb-negru cu cei doi.

„Amândoi suntem artişti ambiţioşi, sperăm reuşim să lucrăm la distanţe mari unul de celălalt şi cu programe de lucru complicate, pentru a continua iubirea simplă pe care am împărtăşit-o întotdeauna unul faţă de altul. Suntem la fel ca toată lumea şi ne iubim cu adevărat”, a adăugat celebra cântăreaţă în acelaşi mesaj.

Lady Gaga și Taylor Kinney s-au cunoscut în 2011, cu ocazia filmărilor de la videoclipul piesei ”You & I”. Cei doi s-au logodit anul trecut, după ce Taylor Kinney, în vârstă de 35 de ani, a cerut-o în căsătorie pe artistă. El a pus marea întrebare chiar de Ziua Îndrăgostiților.

Urmărește-ne pe Google News