Bulgăre de energie, Loredana găseşte timp pentru toate. Şi să compună, şi să cânte, şi să caute talente care să-i calce pe urme. Nu s-a gândit nici o clipă să renunţe la show-ul de la PRO TV, deşi toamna, când se dă startul concursului, e cea mai aglomerată perioadă din an pentru ea.
“Aş căuta «Vocea României» la nesfârşit”, ne-a mărturisit diva, dezvăluindu-ne totodată şi ce are în plan pentru norocoşii care vor ajunge în echipa ei: “Urmează să deschid o şcoală de muzică. Până acum, doar am jurizat, am ales şi am antrenat. De anul ăsta, încep serios să şi formez talente, să le cresc şi să le şlefuiesc. Sau măcar să încerc”.
Loredana pleacă la drum în noul sezon cu gândul la marele premiu. Până acum, trofeul a fost adjudecat o dată de echipa lui Smiley şi de două ori de cea a lui Horia Brenciu, dar cum Brenciu a plecat, diva blondă are mult mai multe şanse să-şi propulseze unul dintre protejaţi în vârf.
Despre saltul fostului coleg în barca altei televiziuni, la un show concurent, nu vrea să-şi dea cu părerea, dar spune despre sine: “Nu schimb postul TV cum schimbă politicienii partidele, în funcţie de oferte sau de conjuncturi”.
Ne asigură că primeşte necontenit oferte de la alte televiziuni, dar le refuză, pentru că e fidelă PRO TV, “postul alături de care am crescut, care mi-a dat multe şi cu care sunt, practic, confundată”.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Urmărește-ne pe Google News