După ce a câștigat „X Factor” 2021, Nick Casciaro a decis să mai stea o perioadă în România. Italianul a sărbătorit victoria alături de Loredana Groza, iar cei doi au fost și la munte împreună. După terminarea concursului, Nick Casciaro și vedeta au o relație foarte frumoasă de prietenie. În Poiana Brașov, aceștia au susținut mai multe concerte împreună.

În timpul filmărilor pentru „X Factor”, italianul a mărturisit că i-a promis iubitei sale că o va lua de soție dacă va câștiga. Maria Sacchi, iubita lui Nick Casciaro, a postat pe rețelele de socializare un mesaj cu ocazia zilei de naștere a partenerului său, dar și un filmuleț cu mai multe fotografii cu ei.

„La multi ani, băiat nebun! Ai apărut în viața mea ca un uragan m-ai învățat să nu-mi mai fie frică să dansez în ploaie. Așa ești tu. Tu, care cu bucuria și nebunia ta îi copleșești pe toți cei din jur. Tu, care vei cuceri lumea cu zâmbetul tău. Tu, care cu talentul tău vei umple stadioanele. Tu, care m-ai trimis într-o călătorie lungă în inima ta și eu care am luat biletul doar dus. La multi ani, Casci!”, este mesajul postat de Maria Sacchi, relatează libertateapentrufemei.ro.

Nick Casciaro a fost impresionat de mesajul iubitei sale și a mărturisit că i-au dat lacrimile atunci când a văzut. „Lacrimi, atâtea lacrimi. Am plâns în 2021 mai mult decât am plâns adunat în ultimii 10 ani”, a spus câștigătorul „X Factor” 2021.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Nick Casciaro a câștigat „X Factor” 2021

Pe 23 decembrie a avut loc finala „X Factor” 2021, sezonul 10. S-a aflat cine e câștigătorul „X Factor” 2021, cel care a primit marele trofeu, dar și premiul în valoare de 50.000 de euro. Nick Casciaro e învingătorul, finalistul Loredanei Groza. Bryana Holingher, Andrei Duțu, Nick Casciaro și Jomajii au luptat pentru a câștiga trofeul „X Factor” 2021, dar și premiul în valoare de 50.000 de euro, însă acestea au ajuns în mâinile unuia singur dintre ei. Nick Casciaro a fost cel mai votat dintre ei, așadar, el a câștigat „X Factor” 2021, sezonul 10.

Urmărește-ne pe Google News