A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1957. La doi ani după, Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București, acolo unde joacă și acum, la vârsta de 85 de ani. Nu a ieșit la pensie, nu poate sta pe bară și continuă să facă ce a iubit cel mai mult în viață: actoria.

Tinerii actori fură meserie de la el, iar colegii de breaslă l-au susținut și îl susțin așa cum au făcut întotdeauna. Recent, de 1 Decembrie, Florin Piersic a transmis un mesaj surprinzător în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu de la Prima TV. Actorul a spus cât de dor îi e de vremurile de altădată, când se putea întâlni cu admiratorii lui, îi putea îmbrățișa fără reținere, puteau sta la povești.

Totodată, Florin Piersic a vorbit despre România în care a crescut, în care a cunoscut succesul și în care trăiește și acum. O cunoaște așa de bine, încât spune că poate fi ghidul României pentru străini. Ar mai trăi câteva vieți pentru a povesti tot ce știe despre țara natală.

„Toate cele bune. Abia aștept să ne întâlnim, ceea ce ar fi minunat să ne îmbrățișăm, cel mai frumos gând pe care pot să îl am. Aș da orice să pot să fiu alături de toți cei care simt pentru ziua de 1 Decembrie că sunt români, că sunt ai mei, că eu sunt al tuturor, dar neapărat al celor care iubesc țara asta pe care eu o cunosc atât de bine, încât ar trebui să mai trăiesc două sau trei vieți ca să le povestesc tuturor unde am fost în România, ce am simțit în România, pe unde am filmat în România, să fiu cel mai bun ghid pentru România. Eu știu tot, iubesc tot ce este legat de țara asta a mea. Sper că ați înțeles și nu vă doresc decât să fiți sănătoși și să ne întâlnim, și să ne îmbrățișăm”, a declarat Florin Piersic cu vocea tremurândă.

„Da, îmi este frică de moarte”

Recent, Florin Piersic a făcut o confesiune în fața lui Dan Negru. Piersic e conștient de vârsta pe care o are și de realitățile vieții. Poate tocmai de aceea se teme acum, mai mult decât înainte, de moarte.

„Am fost de 46 de ori la Mormântul Sfânt, la Ierusalim. Da, îmi este frică de moarte. Știu că așa trebuie să fie, dar nu vreau. Cum aș vrea să-și amintească oamenii de mine după o sută de ani? N-o să-și mai aducă aminte nici de ei, darămite de mine. Uiți și după două zile ce faci, se uită tot”, a comentat faimosul actor despre temerea ce nu-i dă pace, spunând amuzat că i-ar plăcea să mai trăiască 50 de ani.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Florin Piersic s-a retras, în pandemie, la proprietatea sa aflată la 20 de kilometri de Cluj-Napoca, mai ales că se încadrează în categoria celor cu risc maxim.

Urmărește-ne pe Google News