Prezentatoarea Ştirilor Pro Tv de la ora 17.00 şi a emisiunii „Weekend cu Monica Dascălu” combină alimentaţia echilibrată cu mişcarea, iar rezultatul se vede pe silueta ei.
Meniul zilnic este foarte diversificat şi de aceea vedeta arată impecabil.
„Mă ghidez după principiul diversităţii, îmi place dimineaţa să mănânc fructe, seminţe, să beau sucuri naturale, la prânz aleg salate, orez, peşte şi seara humus, iaurturi, creme de legume”, a spus ea pentru site-ul foodstory.ro.
Ştirista a mărturisit că nu a ţinut niciodată o dietă, nu s-a înfometat, ci a fost mereu atentă să elimine din alimentaţie produsele pline de calorii: „Nu prea sunt de acord cu dietele, prefer să mănânc diversificat şi să alerg o jumătate de ora în parc sau să înot, tocmai să mă simt liberă de frustrãrile unei diete.”
Monica Dascălu îi sfătuieşte pe toţi cei care vor să trăiască mai sănătos să diminueze consumul de carne: „Nu sunt o persoană care preferă în mod constant să mănânce carne.” Cu toate că merge destul de des la restaurant, ştirista este o bucătăreasă desăvârşită.
„În egala măsură merg la restaurant şi gătesc ceva acasă. Iar atunci când gătesc acasă, îmi place foarte mult să mă ocup de aspectul farfuriei, a mesei şi a atmosferei de la masă în general. Am descoperit multe site-uri în care poţi observa faptul că mâncarea este mai mult decât o necesitate, devine o artă, şi îmi place să mă inspir de aici, de la aranjarea tacâmurilor, decorarea mesei şi chiar muzica relaxantă pe care o poţi asculta în timp ce mănânci.”
Monica Dascălu a debutat în televiziune în anul II de facultate când a participat la concursul pentru postul de prezentatoare la staţia locală ProTV Târgu-Mureş şi după doar un an de pregătire şi perfecţionare a venit în Bucureşti, de atunci încântând telespectatorii ştirilor ProTV. Vedeta a terminat Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, unde şi-a format o atitudine obiectivă asupra oamenilor şi lucrurilor şi mai apoi a descoperit munca de televiziune, care a ajutat-o să îşi modeleze personalitatea şi să devină profesionista care este astăzi.
Munca depusă, talentul şi calităţile fizice au ajutat-o să devină din ce în ce mai cunoscută şi apreciată, iar popularitatea în rândul fanilor a propulsat-o în topul celor mai sexy ştiriste din România.
Vezi şi: Monica Dascălu, o adevărată artistă! Creează mărţişoare din scoicile adunate în vacanţe | FOTO

Urmărește-ne pe Google News