În ediția de luni, 24 ianuarie, competiția de la „Survivor România” 2022 a fost foarte strânsă. Echipa Faimoșilor și echipa Războinicilor au ajuns la ștafetă, după ce Elena Chiriac a adus un punct echipei sale, iar scorul a fost 9 la 9. După ce a învins-o pe Elena Matei pe traseu, Faimoasa le-a făcut o mare bucurie colegilor săi.

În agitația de acolo și în semn de bucurie, Otilia Bilionera a sărutat-o pe Elena Chiriac. Imaginile au fost difuzate la televizor, iar telespectatorii au observat momentul care a durat doar câteva secunde.

Cu fiecare ediție, jocurile devin tot mai complicate, iar implicarea concurenților este esențială pentru a reuși să adune victorii. Aseară, pe o căldură aridă, Faimoșii și Războinicii au oferit un spectacol incredibil și au ajuns pentru prima dată în fața ștafetei, la scorul de 9 la 9. Mânați de dorința de a fi liniștiți pentru a doua săptămână la rând, Războinicii au reușit să învingă, așa că la Consiliul de Nominalizare au ajuns tot Faimoșii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Otilia Bilionera de la „Survivor România” este propusă pentru eliminare

Roxana Ciuhulescu a fost eliminată de la „Survivor România” 2022 din cauza problemelor medicale. Cu un concurent în minus deja, Faimoșii au trecut la etapa nominalizărilor, în urma cărora Andreea Tonciu, Robert Niță și Otilia au ajuns la votul celor de acasă. Unul dintre ei va părăsi competiția în această seară.

Urmărește-ne pe Google News