Medicul Reza Jarrahy, în vârstă de 47 de ani, a depus săptămâna aceasta actele pentru a se despărți de soția sa, actrița Geena Davis, în vârstă de 62 de ani, de invocând diferențe ireconciliabile în căsnicia lor.

Potrivit documentelor depuse de acesta, cuplul s-a despărțit în noiembrie anul trecut.

Cei doi s-au căsătorit în septembrie 2001 și au împreună trei copii, o fată și doi băieți gemeni.

Reza Jarrahy, un chirurg de renume din Los Angeles, a cerut custodie comună pentru cei trei copii. Porivit documentelor medicul cere instanței să-i refuse actriței orice pretenție de a primi suport conjugal din partea lui.

Potrivit TMZ, Jarrahy nu și-a folosit numele adevărat când a depus documentele, dar jurnaliștii au aflat că este vorba de cei doi.

Aceasta este a patra căsătorie a Geenei Davis. Primul ei soț a fost Richard Emmolo de care a divorțat după doar un an de căsnicie, 1982-1983. Patru ani mai târziu, în 1987, s-a căsătorit cu Jeff Goldblum de care a divorțat în 1990. Cea de-a treia căsnicie a fost cu Renny Harlin între 1993-1998.


Citește și: Culisele întâlnirii Dăncilă – Papa Francisc de la Vatican: ce a spus Suveranul Pontif şi a omis Guvernul în comunicat


Urmărește-ne pe Google News