1. Pentru tuse şi durere în gât: Miere de albine şi turmeric
Ia o linguriţă de miere de albine peste care ai presărat puţin turmeric atunci când tusea îţi dă bătăi de cap. Repetă acest tratament de 3-4 ori pe zi. Poţi să bei un pahar cu apă călduţă imediat după miere.
2. Pentru tuse: Uleiul de oregano
O infuzie cu ulei de oregano te va ajuta enorm de mult dacă ai o tuse persistentă. Dr Oz. recomandă să fierbi puţină apă, să pui 3-4 picături de ulei de oregano şi să faci inhalaţie cu un prosop pe cap.
3. Pentru tuse şi gât inflamat: Ceaiul de ghimbir
Pune câteva felii de ghimbir proaspăt în apă fiartă, lasă la infuzat 10 minute şi serveşte ceaiul cu înghiţituri mici. Ghimbirul îţi va calma tusea şi durerea în gât.
4. Pentru durere în gât: Ceaiul de salvie
Prepară ceaiul lăsând la infuzat salvia, după care adaugă puţină sare de mare şi fă câte o gargară de 3 ori pe zi.
5. Pentru durere în gât: Limonadă caldă
Stoarce o lămâie într-un pahar cu apă călduţă şi amestecă puţină miere de albine. Consumă de 2-3 ori pe zi această băutură. Lămâia este o sursă foarte bună de vitamina C şi ajută organismul să se recupereze mai repede, conform eva.ro.
 
 

Urmărește-ne pe Google News