Pelicula care i-a avut protagoniști pe Ashton Kutcher și pe Amy Smart a fost doar o nouă interpretare a unui concept mult mai vechi. Un popular proverb chinezesc spune că „un fluture care bate ușor din aripi în China poate declanșa o tornadă în cealaltă parte a planetei”.

În acest film, personajul lui Kutcher găsește o modalitate prin care poate călători înapoi în timp până în perioada copilăriei sale. De fiecare dată el face lucruri mărunte, însă în mod diferit. Dar, tocmai aceste mici schimbări ajung să aibă efecte majore (și îngrozitoare) asupra vieții sale de adult.

Altfel spus, evenimentele mici, aparent banale, pot duce în cele din urmă la ceva ce poate avea consecințe mult mai grave care, indiferent de ce am face, ar putea avea efecte considerabile pe termen lung.

Ce este efectul fluture și la ce se referă?

Efectul fluture este folosit frecvent pentru a ilustra un comportament tipic al sistemelor haotice, însă chiar și cele mai mici perturbări pot evolua și pot avea consecințe importante într-o stare ulterioară a sistemului.

Termenul a fost popularizat de James Gleick în cartea sa din 1987 „Haosul” și este de obicei atribuit meteorologului american Edward Lorenz, fost profesor de meteorologie la Institutul de Tehnologie din Massachusetts în anii 1960.

Lorenz nu se referă la efectiv la aripi de fluture, ci la aripile de pescăruș, însă apoi le atribuie unui meteorolog al cărui nume nu și-l poate aminti.

Ce semnifică efectul fluture?

Referirea la un fluture pare să provină dintr-o prelegere pe care el a susținut-o în 1972 sub numele „Poate bătaia din aripi a unui fluture din Brazilia porni o tornadă în Texas?” (n.n. – din eng. „Does the Flap of a Butterflys Wings in Brazil set off a Tornado in Texas?”).

Altfel spus, Lorenz spunea că prognoza meteo pe termen lung este imposibil de stabilit, în mare parte din cauză că oamenii nu au capacitatea de a măsura complexitatea incredibilă a naturii. Există pur și simplu prea multe variabile minuscule care pot acționa ca puncte-pivot, ajungând la consecințe mult mai mari.

La acea vreme, statisticienii din domeniul meteorologic credeau că se poate prezice vremea viitoare pe baza înregistrărilor istorice. În schimb, Lorenz era sceptic.

Acesta a rulat un program de calculator pentru a testa diferite simulări meteorologice și a descoperit că rotunjirea unei variabile de la .506127 la .506 a schimbat dramatic cele două luni de predicții meteorologice din simularea pe care o realizase.

Așadar, în timp ce oamenii cred adesea că efectul fluture înseamnă că micile schimbări pot avea consecințe mari (și putem urmări această progresie pentru a vedea ce schimbare a cauzat ce anume). Lorenz încerca să spună că nu putem urmări aceste schimbări.

Meteorologul american a numit această „dependență sensibilă de condițiile inițiale” în momentul în care și-a prezentat studiile într-o lucrare publicată în 1963 sub titlul „Flux nonperiodic determinist”. Termenul „efect fluture” l-a inventat ceva mai târziu.

Puteți vedea cazuri ale efectului fluture în fiecare zi. Vremea este doar un exemplu. Schimbarea climatică este alta. Pentru că, după cum se dovedește, încălzirea climatică are un impact – suficient de adecvat – asupra speciilor de fluturi alpini din America de Nord.

Efectul fluture și teoria haosului

Efectul fluture este o metaforă utilizată ca unul dintre pilonii așa-numitei teorii a haosului, propusă și de Lorenz, conform căreia în Univers există sisteme extrem de sensibile la prezența variațiilor, care pot genera rezultate sensibile, diverse (deși limitate) și imprevizibile.

Orice mică inexactitate în cunoașterea despre starea inițială a unui sistem va „exploda” în cele din urmă și se va materializa într-o diferență semnificativă. Însă, dacă am ști cu exactitate starea inițială, atunci am putea prezice cu exactitate rezultatul.

Dacă am avea la dispoziție suficiente informații de calitate am putea face predicții pe orice perioadă ne-am dori. Este haos, ok, dar procesul este încă determinist.

Descoperirea lui Lorenz a pus bazele unei ramuri a matematicii moderne, care este cunoscută sub numele de teoria haosului sau teoria sistemelor complexe.

Savantul spunea că „un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic”. Altfel spus, există o ordine ascunsă în orice evoluție aparent haotică a oricărui sistem dinamic complex.

Această teorie descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, a acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate denumit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic, de unde și denumirea teoriei.

Cele mai multe fenomene, procese din natură, au la bază transformări neliniare. Principalele aspecte ale teoriei haosului sunt:

  • cea mai mică schimbare a parametrilor inițiali va produce un comportament complet diferit al acelui sistem complex;
  • principiul incertitudinii neagă acuratețea, motiv pentru care situația inițială a unui sistem complex nu poate fi determinată cu precizie, deci nici evoluția unui sistem complex.
  • sistemele complexe încearcă de regulă să ajungă într-o anumită situație, care poate fi statică (Atractor) sau dinamică (Atractor Straniu).

Comportamentul haotic este foarte raspândit în natură. Haosul nu afectează doar prognoza meteo, ci a fost identificat de oamenii de știință în circuitele electrice, lasere, reacții chimice, dinamica sateliților din sistemul nostru solar, creșterea populației ori vibratiile moleculare. De asemenea, unii experti afirma ca haosul este prezent în miscarea placilor tectonice si chiar în economie.

Urmărește-ne pe Google News