Adaugă comentariuCuprins:
Cum se scrie corect: vizavi sau vis a vis
Adesea, când un cuvânt este preluat dintr-o altă limbă, există tendința de a se păstra grafia originală. Astfel de exemple pot fi reprezentate de cuvinte precum party, shopping, showbiz și multe altele. Același lucru se întâmplă și cu franțuzescul vis-à-vis pe care mulți dintre noi suntem tentați să îl scriem exact așa.
Vis-à-vis este o expresie din limba franceză care se traduce prin „față în față”. De asemenea, are și înțelesul de „față în față (cu)”, adică în comparație cu sau în relație cu.
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române însă, varianta corectă este vizavi. Potrivit DEX, adverbul vizavi are aceleași două explicații, ca și în limba franceză: 1. Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. 2. Față de…, în raport cu…, în comparație cu…
Exemple:
- Vizavi de farmacie se află un magazin alimentar.
- Nu vreau să-mi exprim opinia vizavi de problema lor.
- Am aflat părerea lui vizavi de modul în care schimbările climatice ne afectează și nu sunt de acord cu el.
- El se va bucura de o independență absolută vizavi de cerințele managerului său.
Există foarte mulți termeni din limba engleză care au fost adaptați în limba română. Printre aceștia se numără, „monser”, „vizavi”, „schi” sau „mersi”. În aceste situații, nu a fost utilizată grafia limbii de proveniență, adică „mon cher” (fr.), „vis-à-vis” (fr.), „ski” (fr.) ori „merci” (fr).
Expresii și cuvinte importate din alte limbi
A III-a ediție a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), care a fost lansat la începutul anului 2022 a inclus multe cuvinte și expresii din limba engleză.
Așadar, în mod oficial, expresii precum „breaking news“, „all-inclusive“sau „afterschool“ „like“, „fake-news“, „take-away“ ”selfie”, ”dealer” sau „gay“ se găsesc de acum în dicționar și fac parte din limba română.
Află și ce este un regionalism. Exemple și definiție.
Despre limba română
Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană.
Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice. Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române.
Numeroasele popoare migratoare (germanice, turcice, slavice, sau fino-ugriene) care au parcurs aria lingvistică românească, au contribuit la rândul lor, intervenind fiecare punctual, în evoluția limbii române, prin diversificarea fondului de cuvinte neprincipal, lăsând însă structura gramaticală „latină“ sau pre-latină aproape neatinsă. Importanta influență slavă în daco-română este pusă în legătură cu bilingvismul, cu istoria țaratelor româno-bulgare și cu rolul slavonei, limbă liturgică și limbă oficială a voievodatelor române.
În schimb, faptul că celelalte limbi romanice de est, din sudul Dunării, nu au suferit influența lexicală slavă cu aceeași intensitate ca daco-româna, este pus în legătură cu evoluția separată a populațiilor proto-române din nordul și din sudul lanțului munților Balcani după instalarea slavilor la Dunărea de Jos începând cu secolul VI.
Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.