Adaugă comentariuCuprins:
Kiltul este celebra fustă scoțiană, un adevărat simbol național al masculinității în această țară, la fel precum kimonoul pentru japonezi, și are rădăcini culturale și istorice foarte adânci.
Cu toate că este cunoscut pe toate meridianele globului, puțini sunt aceia care cunosc ce reprezintă kiltul, de ce este purtat de scoțieni și, mai ales, ce poartă aceștia pe sub kilt. Răspunsurile la aceste întrebări le vei afla citind acest articol.
Ce este kiltul scoțian?
Conform definiției din Dicționarul Explicativ al Limbii Române, kiltul este o fustanelă scurtă și plisată, care este realizată dintr-o stofă în carouri și face parte din portul național al scoțienilor.
Această fustă este purtată de bărbații din Scoția și este înfășurată în jurul taliei și fixată cu ajutorul unor catarame și centuri speciale. De kilt se atașează de obicei o mică borsetă în care se țin obiecte personale.
Materialul din care este confecționat kiltul se numește tartan. Este vorba despre acea stofă ecoseză cadrilată din lână sau bumbac după care era recunoscut statutul social al unei persoane. În funcție de clan, respectiv statut, tartanul este de diferite culori și modele.
Fusta scoțiană are linii, lățimi și culori diferite, care se intersectează în anumite unghiuri, detalii care te ajută să identifici foarte repede un străin. Kiltul nu este purtat de toți bărbații scoțieni, ci doar de către cei care locuiesc în Scoția de nord (n.n. – Highlands, adică „ținuturile înalte”).
Există numeroase legende referitoare la ceea ce poartă sau ce ar trebui să poarte scoțienii pe sub kilt. În ceea ce privește lenjeria intimă, în trecut, în regimentele militare și nu numai, scoțienii nu purtau nimic pe sub kilt pentru a avea libertate de mișcare. În zilele noastre, fiecare poate purta kiltul după cum dorește.
Când a apărut kiltul scoțian?
Kiltul scoțian își are originea în vremea clanurilor scoțiene și irlandeze, iar multe dintre cele întâlnite astăzi datează din timpul reginei Victoria.
Potrivit unei scrieri ce datează din anul 1746, „kiltul îi ajută pe bărbați să depășească obstacolele dificile, să alerge cu ușurință, să facă mișcări rapide sau să traverseze ape, fiind potrivit pentru a trăi în casă sau în pădure.
Fiecare dintre acele clanuri avea propriul kilt distinctiv, care diferea în ceea ce privește imprimeul, care constau în pete, buline, dungi sau carouri.
În anul 1740, companiile care produceau îmbrăcăminte au inventat un model de kilt care să nu aibă legătură cu nici unul dintre clanuri. Acesta a fost denumit ulterior „Black Watch„.
Câte tipuri de kilt scoțian au existat?
Prima mențiune despre kilturi datează din anul 1538 și erau purtate ca haine pe lungime de către bărbații scoțieni vorbitori de gaelică din Scoția de nord.
Kilturile din acea perioadă erau albe, maro, verzi sau negre, iar scoțienii foloseau plante, mușchi și fructe de pădure pentru a vopsi lâna din care le confecționau.
Plaidul cu brâu a devenit popular pentru bărbații din Highland în secolul al XVII-lea. Până în 1822, acestea erau purtate de obicei la diverse ceremonii. Acest așa-numit „mare kilt” a apărut ca un semn de prosperitate, iar în limba gaelică (scoțiană) se numea „breacan-an-feileadh” sau „înveliș din tartan”.
Tot atunci exista și o versiune pentru femeile scoțiene, care se numea „arisaid”. Acesta era realizat din pânză tartan albă cu model și se purta până la glezne.
Kiltul mic, denumit „phillabeg”, a fost purtat pentru prima dată la sfârșitul secolului al XVII-lea. Jumătatea inferioară a kiltului era „adunată” în multe pliuri, se fixa în talie cu o centură și se purta deasupra genunchiului. O bucată separată de pânză se purta peste umăr pentru ca scoțienii să se încălzească în zilele reci.
Cine a inventat kiltul scoțian modern?
Kiltul în forma pe care o cunoaștem cu toții astăzi au apărut în secolul al XVIII-lea, atunci când fusta tradițională a scoțienilor era la fel cu cea purtată de irlandezilor.
Aceasta era alcătuită din leine (cămașă), care putea fi mai lungă sau mai scurtă și era un articol vestimentar destinat atât femeilor cât și bărbaților, și brat (pelerină), care era purtată pe deasupra și se prindea în față în dreptul pieptului.
Dacă este să ne luăm după un document ca datează din anul 1768, „inventatorul” kiltului modern este Thomas Rawlinson. Acesta era un englez originar din Lancashire, care a ajuns în Scoţia în anii 1720 odată cu campaniile de exploatare industrială începute după revoltele iacobite din 1715.
Autoritățile britanice au încercat să interzică purtarea kiltului de către scoțieni și să-i oblige prin lege să poarte clasicii pantaloni.
Scoțienii au găsit o „portiță” în legislație, care nu specifica în mod clar pe ce parte a corpului trebuiau purtați pantalonii. În aceste condiții, ei au continuat să poarte kiltul, iar pantalonii îi „purtau” legați pe umeri sau pe alte părți ale corpului.
Cine mai poartă kilt în afară de scoțieni?
Kiltul s-a purtat până la începutul secolului XX, ba chiar a făcut parte din uniformele soldaților scoțieni în timpul Primului Război Mondial. Se spune că soldații nemți care au luptat împotriva scoțienilor i-ar fi poreclit „Doamnele din iad” din cauza ferocității acestora.
După cel de-al Doilea Război Mondial, kiltul a fost simplificat și a intrat în componența uniformelor școlare. Acesta era purtat sub forma unei fuste scurte care se încheia pe o parte.
În prezent, kiltul nu mai este purtat doar de scoțieni, ci și de diverși membri ai Casei Regale Britanice, precum și de milioanele de turiști care vizitează Scoția.
Mai mult decât atât, este o componentă a uniformelor militare ale armatelor din țările cu origini scoțiene precum Australia, Noua Zeelandă, Canada sau Africa de Sud.